Uber renunță la serviciul Uber Eats în România
Uber Eats
Compania Uber a anunțat, luni, că a luat decizia de a sista serviciile Uber Eats în România, începând de miercuri, 3 iunie, după un parteneriat de doi ani cu restaurantele locale.
“Am luat decizia dificilă de a sista serviciile Uber Eats în România începând cu luna iunie. Această hotărâre vine în continuarea strategiei noastre de a ne concentra energia și resursele în piețele de top în care Uber Eats este prezent la nivel global”, au spus reprezentanții Uber Eats.
Potrivit unui comunicat al companiei, această decizie se bazează pe o analiză detaliată a rezultatelor de business într-o piață competitivă pentru livrarea de mâncare.
“Fiind o companie globală, trebuie să alegem cu atenție cele mai potrivite produse pentru fiecare piață și felul în care distribuim resursele în locurile în care suntem prezenți în lume. Această decizie ne permite să ne redirecționăm resursele către alte piețe din Europa și din lume, unde Uber Eats înregistrează o creștere foarte rapidă”, se mai arată în comunicat.
Responsabilii Uber precizează că, acum, prioritatea companiei este de a face tot posibilul să ateneze impactul asupra colaboratorilor: angajații, restaurantele partenere, curierii parteneri și clienți.
Oficialii Uber spun că vor încerca să atenueze impactul acestei decizii asupra partenerilor companiei - restaurante, angajaţi, curieri şi clienţi.
Uber subliniază faptul că ieşirea Uber Eats nu are legătură cu serviciile de ride-hailing, acestea continuând să funcșioneze pe piața din România.
Mai multe despre:
#Uber Eats#food delivery
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS