Profitul Lukoil a crescut anul trecut cu 15%, la 10,35 miliarde de dolari
Profitul net al Lukoil a crescut anul trecut cu 15%, la 10,35 miliarde de dolari, iar veniturile au avansat cu 27,3%, la 133,65 miliarde de dolari, transmite RIA Novosti.
In trimestrul al patrulea, profitul net a scazut cu 39%, la 1,35 miliarde de dolari, din cauza reevaluarii in scadere a activelor cu 955 milioane de dolari, legata de rezervele zacamantului de petrol de la Iujnoie Hilciuiu, a anuntat joi grupul rus, citat de Mediafax.
Analistii intervievati de Bloomberg anticipau pentru trimestrul patru un profit net de 2,69 miliarde de dolari.
Vicepresedintele Lukoil, Leonid Fedun, a declarat in octombrie anul trecut ca productia de petrol a grupului ar putea scadea din cauza reducerii productiei la exploatarea Iujnoie Hilciuiu din provincia Timan-Peciora, din nordul Rusiei.
Lukoil obtine in aceasta provincie 22,1% din productia de petrol.
Grupul rus a realizat anul trecut o productie de hidrocarburi de 2,140 milioane de barili echivalent petrol pe zi, cu 4,4% sub nivelul din 2010.
Lukoil detine in Romania rafinaria Petrotel si o retea de 300 de benzinarii.
Citeste si: