Profitul BRD in T1 a scazut cu 14%, in timp ce Societe Generale, banca-mama, raporteaza o crestere peste asteptari
BRD
BRD-Groupe Societe Generale a consemnat, in primul trimestru din acest an, un profit net de 73 de milioane de lei, in scadere cu 14% raportat la cel obtinut in perioada similara din 2015, care s-a situat la 85 de milioane de lei, reiese dintr-un comunicat al bancii transmis, miercuri, Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Volumul de credite noi acordate de banca persoanelor fizice a urcat, in perioada mentionata, cu 12% fata de trimestrul I din 2015, datorita creditelor de consum, care au reprezentat 70% din creditele nou acordate de banca in primele trei luni ale anului.
Astfel, soldul creditelor nete a inregistrat un plus de 1,1% fata de 31 martie 2015, pe fondul cresterii creditelor de consum fara ipoteca si a creditelor imobiliare, precum si intensificarii activitatii comerciale pe segmentul marilor clienti corporativi.
In acelasi timp, baza de depozite s-a marit atat pe segmentul retail, cat si pe non-retail, crescand cu 6,9% fata de 31 martie 2015, datorita disponibilitatilor in conturi curente (+39% fata de 31 martie 2015).
In aceste conditii, indicatorul credite nete/depozite (inclusiv creantele nete din leasing financiar) a fost de 71,3% (mai mic cu 4 puncte procentuale fata de 31 martie 2015), se mai arata in comunicat.
Rata creditelor neperformante (inclusiv creante nete din leasing financiar) si-a continuat tendinta descendenta, ca urmare a operatiunilor de stergere de creante depreciate, scazand de la 20,3%, la 31 martie 2015, pana la 16,4%, la 31 martie 2016. Astfel, gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane IFRS a crescut de la 72,8%, la 31 martie 2015, la 81,5%, la 31 martie 2016.
“Primul trimestru indica un inceput bun de an 2016, ce reflecta o imbunatatire pronuntata a performantei operationale si activitate dinamica pe segmentele de clienti persoane fizice si mari clienti corporativi. Pe viitor, BRD va continua sa profite de oportunitatile din piata bazandu-se pe modelul sau de banca universala, cu scopul de a-si consolida in continuare activitatea comerciala, crescand in acelasi timp si mai mult satisfactia clientelei”, a declarat directorul general al BRD, Philippe Lhotte.
BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua banca din Romania dupa totalul activelor, are 2,2 milioane de clienti activi si opereaza o retea de 829 de unitati. Activele totale ale bancii erau, la 31 martie 2016, de 46,5 miliarde de lei.
Profitul Societe Generale creste peste asteptari
Societe Generale, a doua mare banca franceza, a raportat o crestere surprinzatoare de 6,5% a profitului in primul trimestru din 2016, datorita rezultatelor foarte bune inregistrate la divizia de consumer banking, si a anuntat extinderea planului de reducere a costurilor la divizia de investitii, transmit Bloomberg si Reuters.
In primele trei luni din acest an, profitul net al SocGen a urcat la 924 de milioane de euro (1,06 miliarde de dolari), de la 868 de milioane de euro in perioada similara din 2015, in timp ce analistii se asteptau la 765 milioane de euro.
La divizia de consumer banking, profitul a crescut cu 18%, deoarece banca a pus deoparte mai putini bani pentru creditele neperformante, in timp ce castigurile la divizia internationala de retail si servicii financiare s-au dublat. Aceste performante au compensat scaderea profitului cu 15% la divizia de global banking si investor solutions, unde este inclusa divizia de investitii. Pana la sfarsitul lui 2017, Societe Generale va reduce costurile la aceasta divizie cu inca 220 milioane de euro.
"In mediul economic mult mai dificil inregistrat la acest inceput de an, grupul a generat rezultate solide", a afirmat directorul general, Frederic Oudea.
Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 a urcat la 11,1% la sfarsitul lunii martie, de la 10,9% la sfarsitul anului trecut.
Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajati si 32 de milioane de clienti in intreaga lume.
Pe acelasi subiect: