Nestle pregateste iesirea din actionariatul L'Oreal, cedand 8% din actiuni pentru 6 miliarde euro
L'Oreal, cel mai mare producator de cosmetice la nivel mondial, va rascumpara 8% din actiunile proprii de la grupul elvetian Nestle, pentru 3,4 miliarde euro in cash si 2,6 miliarde euro in capital, transmite Bloomberg.
L'Oreal va plati 3,4 miliarde euro cash pentru 27,3 milioane de actiuni proprii detinute de Nestle, potrivit unui comunicat al companiei franceze.
De asemenea, L'Oreal va prelua de la Nestle alte 21,2 milioane de actiuni proprii, evaluate la 2,6 miliarde euro, in schimbul participatiei de 50% pe care o detine la Galderma, companie specializata in produse de ingrijire a pielii.
Nestle este unul dintre cei mai importanti actionari ai L'Oreal de mai bine de 40 de ani si analizeaza inca din anul 2000 diverse variante pentru valorificarea acestei pozitii. Intre timp, board-ul Nestle a ajuns la concluzia ca o extindere a operatiunilor in zona cosmeticelor ar fi un proiect prea ambitios, iar compania elvetiana ar trebui sa se concentreze pe produse de nutritie si sanatate.
Astfel, prin preluarea a 50% din actiunile Galderma, Nestle se va extinde in zona produselor si tratamentelor pentru ingrijirea pielii, urmand sa infiinteze o noua companie, Nestle Skin Health SA.
Actiunile proprii rascumparate de L'Oreal vor fi anulate. In urma tranzactiei, participatia Nestle la L'Oreal va scadea de la 29,4% la 23,29%, in timp ce detinerea familiei Bettencourt, controlata de Liliane Bettencourt, va urca de la 30,6% la 33,31%. Totodata, numarul directorilor desemnati de Nestle in consiliul de administratie al L'Oreal va scadea de la 3 la 2.
L'Oreal va finanta tranzactia din lichiditatile acumulate si nu va fi necesara reducerea sau vanzarea participatiei pe care o detine la grupul farmaceutic Sanofi, a precizat producatorul de cosmetice.
Tranzactia ar trebui sa se incheie inainte de jumatatea acestui an.
Pe acelasi subiect: