Guvernul sterge datoriile CFR Marfa, prin conversie in actiuni, pentru privatizare
Datoriile fiscale ale CFR Marfa vor fi stinse de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) prin conversie in actiuni, inclusiv obligatiile de plata, in cuantum de 127,4 milioane lei, pe care operatorul feroviar de marfa le va prelua de la CFR SA, schema fiind aprobat miercuri de Guvern, potrivit Mediafax.
Guvernul precizeaza ca aceasta operatiune, aprobata prin ordonanta de urgenta, urmareste "o echilibrare economico-financiara" a CFR Marfa in vederea cresterii atractivitatii la privatizare, iar caracterul de urgenta al ordonantei este generat de necesitatea de a indeplini obiectivele asumate prin intelegerile cu Fondul Monetar International.
In baza ordonantei, CFR Marfa va prelua datoria in cuantum de 127,4 milioane lei pe care CFR SA o are de achitat catre ANAF. Ca urmare a preluarii datoriei, ANAF va descarca CFR SA de aceasta plata, iar datoria CFR Marfa fata de CFR SA va fi astfel stinsa partial. Datoria pe care compania CFR Marfa trebuie sa o achite catre CFR SA va fi astfel stinsa partial, in limita a 127,4 milioane lei.
In acelasi timp, insa, toate datoriile principale si penalitatile acumulate de CFR Marfa vor fi la randul lor stinse, prin conversie in actiuni. In strategia de privatizare a CFR Marfa, Guvernul a luat de altfel in considerare vanzarea inclusiv a pachetului de actiuni care va fi detinut de stat in urma "conversiei creantelor statului in actiuni".
Sursele guvernamentale au declarat, in aprilie, pentru Mediafax, ca CFR Marfa va prelua datorii bugetare de 606 milioane lei de la CFR SA, prin compensarea unei parti din sumele pe care operatorul feroviar de marfa le are la compania de infrastructura, iar creantele bugetare vor fi convertite in actiuni, astfel ca veniturile din privatizarea transportatorului feroviar de marfa vor intra la buget.
Potrivit strategiei de privatizare a CFR Marfa, aprobata de Guvern in luna februarie, CFR Marfa inregistra datorii totale de 1,8 miliarde lei, dintre care aproape 600 milioane lei la buget si 600 milioane lei catre CFR Infrastructura, restul reprezentand penalitati de intarziere si restante catre furnizori privati.
Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfa si a relaxat unele conditii impuse ofertantilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, insa nu a modificat pretul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a castigatorului.
Privatizarea CFR Marfa va continua doar cu Grup Feroviar Roman si asocierea Transferoviar Grup - Donau Finanz, in conditiile in care plicul depus de americanii de la OmniTRAX nu continea oferta preliminara si neangajanta. Procedura presupune vanzarea a 51% din actiunile companiei. Licitatia pentru privatizarea companiei porneste de la 180 milioane de euro.
Privatizarea CFR Marfa reprezinta o preconditie solicitata de expertii Fondului Monetar International pentru ca ultima evaluare a acordului inceput in 2011 sa intre in Consiliul Director al institutiei internationale.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS