Grupul CEZ nu se grăbește să părăsească România. Safar: “Piaţa românească este una dintre cele mai stabile din regiune”
CEZ
Compania cehă de utilităţi CEZ nu se grăbeşte să vândă activele din România şi îşi continuă proiectele de aici, întrucât consideră că piaţa românească este una dintre cele mai stabile din regiune, a declarat Ondrej Safar, country manager CEZ România.
"Pe data de 26 iunie, acţionarii grupului au votat o nouă strategie, care descrie principalele direcţii de dezvoltare în viitor şi care include renunţarea la activele din România. Acum începem să lucrăm la partea pregătitoare a procesului de vânzare, însă este prea devreme să apreciem ceva despre următorii paşi. Nu ne aflăm sub presiunea timpului să facem acest lucru pe termen scurt", a arătat Safar, citat de Agerpres.
El consideră că activitatea CEZ în România este una de succes, care va atrage oferte competitive din partea celor interesaţi.
"Suntem fericiţi în România şi credem că putem primi oferte interesante şi competitive. Dacă nu vor veni oferte, vom repeta procesul. Procesul în sine va fi unul standard şi transparent şi fiecare participant va avea oportunitatea de a face o ofertă, apoi vom decide în funcţie de toate aceste elemente când şi cui vom vinde. Oricine din România sau din străinătate va avea posibilitatea de a face o ofertă", a continuat şeful CEZ România.
Safar a mai spus că activitatea în companie îşi urmează cursul normal.
"Păstrăm în continuare proiectele deja începute şi vom începe derularea altora, menţinem investiţiile şi rămânem un partener important pentru mediul în care activăm. Suntem şi vom rămâne în continuare în spatele contractelor pe care le avem şi pe care le vom încheia. Deci, una peste alta, nu foarte multe lucruri se vor schimba", a subliniat el.
Potrivit lui Safar, succesul din România al CEZ depinde de cei 1.800 de angajaţi. "Indiferent de ce spun acţionarii noştri, ei reprezintă adevărata companie şi toate proiectele sunt făcute de oameni din companie, nu de cineva care vine din spaţiul cosmic să facă lucrurile astea. Toate aceste lucruri sunt separate de acţionariat", a arătat el.
Şeful CEZ România a afirmat, totodată, că activitatea companiei nu a fost afectată de schimbările legislative din ultima vreme.
"Noi suntem fericiţi în România şi vedem România ca pe una dintre cele mai stabile ţări din regiune. Am fost în România, în Bulgaria, în Turcia, am fost implicat şi în câteva proiecte în Polonia şi acest lucru este adevărat. Deşi există percepţia că există numeroase schimbări, încă este un mediu stabil. În orice ţară există schimbări din când în când şi orice investitor va trebui să ţină cont de acest lucru", a completat oficialul companiei energetice.
Grupul CEZ România a încheiat anul 2018 cu un EBITDA de 395 milioane de lei, în creştere cu 33 de milioane de lei faţă de anul anterior.
Compania este prezentă pe piaţa din România din 2005, când a cumpărat fost filială de distribuţie şi furnizare a energiei Electrica Oltenia, care alimentează şapte judeţe. CEZ deţine în România şi cel mai mare parc eolian terestru din România, cu o capacitate de 600 de MW.
Mai multe despre:
#CEZ#utilitati
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS