"În ultima vreme suntem paralizaţi de controale, avem controale de la toţi: de la Curtea de Conturi, de la ANAF, de la Consiliul Concurenţei, de la ANRE. Poate că este o coincidenţă că au venit toţi în acelaşi timp. Suntem acuzaţi ba că vindem prea ieftin, ba prea scump...", a spus şeful Hidroelectrica, pentru Agerpres.

Întrebat dacă, în opinia sa, aceste controale arată că Hidroelectrica este ţinta unor atacuri, el a spus: "Daţi-mi voie să nu răspund, dar poate va veni o zi când vom vorbi despre asta".

Badea s-a referit şi la investigaţia anunţată luni de Consiliul Concurenţei cu privire la activitatea producătorului de energie din perioada 2017-2018, având suspiciunea că Hidroelectrica, prin comportamentul său de ofertare, a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piaţă (în principal pe Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU), în scopul realizării unor oferte cu preţuri mai ridicate pe Piaţa de Echilibrare (PE).

"Piaţa de Echilibrare nu este o piaţă voluntară. Producătorii de energie vând pe această piaţă la solicitarea Dispeceratului Energetic Naţional (DEN), atunci când sunt dezechilibre în sistem. Vă aduc aminte că, în perioada ianuarie-februarie-martie 2017, pe piaţă era un deficit evident de energie, în timp ce exportul era foarte mare. Mai exact, traderii, furnizori, se plângeau de un preţ mare, dar pe de altă parte notificau în dezechilibru, adică ei contractaseră energia pe care nu o aveau şi acum mergeau să cumpere energie de pe Piaţa de Echilibrare, la un preţ mai mare", a arătat oficialul Hidroelectrica.

Potrivit acestuia, traderii de energie preferau să cumpere energia mai scumpă de pe Piaţa de Echilibrare pentru a o vinde şi mai scump la export, comportament care, la rândul său, ar fi trebuit investigat de autorităţi, ceea ce nu s-a întâmplat.

El consideră că acest comportament al traderilor a pus o presiune foarte mare pe producătorii de energie, care au fost nevoiţi, la solicitarea DEN, să vândă mai multă energie pe Piaţa de Echilibrare, acest lucru ducând, la rândul său, la dezechilibrarea propriilor prognoze şi portofolii ale producătorilor.

"Nu am văzut ca ANRE şi Consiliul Concurenţei să investigheze comportamentul acestor jucători în piaţă, care au pus în pericol echilibrul sistemului energetic, echilibru care a fost restabilit numai după ce a fost modificată Hotărârea de Guvern privind gradul de umplere a lacurilor, astfel încât Hidroelectrica să poată produce mai mult", a mai spus Badea.

El a arătat că situaţia s-a îmbunătăţit recent, când ANRE a modificat reglementările, astfel încât preţul pe Piaţa de Echilibrare este mai mare cu 450 de lei faţă de preţul de închidere a pieţei din PZU, faţă de diferenţa de 250 de lei de până atunci, ceea ce va descuraja traderii din piaţă să utilizeze Piaţa de Echilibrare.

Hidroelectrica a obţinut anul trecut cel mai mare profit din istoria companiei, rezultatul net fiind de 1,36 miliarde de lei, faţă de 1,22 miliarde de lei în 2016.

Profit brut de anul trecut a fost de 1,603 de miliarde de lei, raportat la o cifră de afaceri de 3,254 miliarde lei şi o EBITDA de 69%.

De asemenea, în primul semestru al anului 2018, societatea a avut un profit brut de 1,161 miliarde lei, la o cifră de afaceri de 1,992 de miliarde de lei, EBITDA pentru primul semestru al anului în curs fiind de 73%.

Luni, Consiliul Concurenţei a anunţat că a demarat o investigaţie având suspiciunea că Hidroelectrica, prin comportamentul său de ofertare, a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piaţă, în scopul realizării unor oferte cu preţuri mai ridicate pe Piaţa de Echilibrare.