Concurența analizează preluarea Băncii Românești de către Eximbank. După tranzacție, banca de stat intră în top 10 instituţii financiar-bancare din România
Euro, bani
Consiliul Concurenţei analizează operaţiunea prin care Banca de Export Import a României (EximBank) va prelua Banca Românească, prin achiziţionarea a 99,28% din capitalul social al acesteia, informează marţi instituţia.
EximBank, înfiinţată în anul 1992, are ca acţionar majoritar statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, care deţine 95,374% din capitalul social.
EximBank operează atât în numele statului, cât şi în nume propriu oferind, pentru persoanele juridice rezidente sau nerezidente, finanţări, cofinanţări, refinanţări, garantări, alte operaţiuni bancare, asigurări şi reasigurări ale operaţiunilor de comerţ exterior românesc.
Banca Românească, înregistrată şi funcţionând în conformitate cu legea română, este membră a grupului National Bank of Greece, care deţine 99,28% din capitalul social al acesteia. Banca Românească este o bancă comercială care oferă o gamă largă de servicii bancare de retail şi corporate.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică şi trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei.
Autoritatea de concurenţă menţionează că va evalua această tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
EximBank a anunţat în luna iunie că a semnat cu National Bank of Greece acordul de achiziţie a 99,28% din Banca Românească. În urma acestei tranzacţii, EximBank va activa pentru prima oară pe segmentul de retail banking din România, devenind astfel o bancă universală.
"Ministerul Finanţelor, în calitate de acţionar majoritar al EximBank, a crezut de la bun început în potenţialul extraordinar al acestui demers care, iată, vine să încununeze preocuparea permanentă a autorităţilor române de întărire a prezenţei, a rolului şi a impactului sistemic al băncilor cu capital de stat pe piaţa bancară locală. Avem încredere că noua entitate va acţiona ca un factor important de susţinere a creşterii economice a ţării prin suportul financiar pe care îl va acorda tuturor segmentelor de piaţă, fie că vorbim despre persoane fizice, sau companii", anunța atunci Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
În urma acestei tranzacţii, EximBank va activa pentru prima oară pe segmentul de retail banking din România, devenind astfel o bancă universală.
Ca urmare a finalizării acestei tranzacţii, cota de piaţă a EximBank va creşte la aproximativ 3%, ceea ce va conduce la o situare a băncii în top 10 instituţii financiar-bancare din România.
Finalizarea tranzacţiei aşteaptă îndeplinirea tuturor cerinţelor de reglementare aplicabile.
National Bank of Greece (NBG) a încercat, anul trecut, să vândă Banca Românească ungurilor de la OTP Bank, tranzacție respinsă de Banca Naţională a României.
Banca Naţională a României anunţa, în martie 2018, că se opune intenţiei OTP Bank România de a achiziţiona o participaţie de 99,28% din Banca Românească, precizând, totodată, că motivele care stau la baza deciziei nu pot fi dezvăluite.
Vânzarea subsidiarelor NBG face parte din planul Comisiei Europene de restructurare a principalelor bănci elene, ce vizează majorarea capitalului şi reducerea prezenţei lor peste hotare.
Prezent pe piaţa românească, în luna octombrie 2003, grupul financiar National Bank of Greece (NBG) a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, deţinând în prezent 99,279% din capitalul social al acesteia. Cu un capital social de peste 700 de milioane de lei şi o reţea naţională de 110 sucursale în majoritatea oraşelor importante ale ţării,
Banca Românească are 22 de ani de activitate pe piaţa bancară din România.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS