Chinezii se lauda ca il au pe „noul” Steve Jobs. De ce este geniul din Asia asemanat cu parintele iGadgeturilor FOTO
Nu multi antreprenori americani au curajul tupeul sa se compare cu Steve Jobs, parintele iGadgeturilor. Exista insa un antreprenor chinez care merge mai departe de colegii lui din Statele Unite. Forbes scrie ca Lei Lei Jun, fondatorul Xiaomi, o companie care produce smartphone-uri in China, ar putea fi varianta asiatica a regretatului Jobs, decedat la sfarsitul anului trecut.
Cu sediul in Beijing, Xiaomi produce smartphone-ul MI-One, foarte popular in China. MI-One functioneaza pe baza sistemului de operare Android si a unui processor dual-core de la Qualcomm. Telefonul este destul de performant, insa pretul la care este comercializat este mult mai mic decat cel al altor telefoane similare de pe piata chineza, noteaza revista americana de business.
De la lansare, Xiaomi a vandut trei milioane de telefoane mobile MI-One, iar popularitatea acestora din urma este in continua crestere.
Lei Lei Jun (43 de ani), fondatorul companiei, este un investitor si un antreprenor apreciat in randul oamenilor de business din Asia. El reprezinta, totodata, imaginea Xiaomi. Mai mult, Lei Lei Jun este deseori asemanat cu regretatul co-fondator al Apple, Steve Jobs, decedat pe 5 octombrie anul trecut, atat din punct de vedere al vestimentatiei, cat si al succesului profesional. Antreprenorul chinez se imbraca asemanator lui Jobs si are o multime de fani loiali produselor sale.
Xiaomi a fost infiintata in 2010, iar principala idee a fondatorilor a fost aceea de a subventiona costul telefonului, convindandu-si clientii sa plateasca pentru diverse servicii (aplicatii, jocuri etc.).
Omul de afaceri din Asia sustine ca Steve Jobs reprezinta o sursa de inspiratie pentru el, insa nu considera ca a copiat ceva de la el, desi deseori se imbraca asemanator lui Steve Jobs, in blugi albastri si tricouri/bluze negre, simple.
Mai mult, Lei Lei Jun a declarat ca Jobs nu ar fi reusit niciodata la succesul urias pe care l-a avut daca ar fi trait in China, intrucat era un perfectionist, iar in cultura chineza este promovata calea de mijloc, unde trebuie sa lasi loc si compromisurilor.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS