Carlo Pignoloni, noul Country Manager al Enel în România
Carlo Pignoloni
Enel anunță că, Carlo Pignoloni, manager al operațiunilor Enel Green Power în Italia, a preluat funcția de Country Manager al Enel România, începând de joi, potrivit unui anunț al companiei.
Carlo Pignoloni îl înlocuiește, astfel, pe Georgios Stassis, care a părăsit Grupul Enel pentru a prelua conducerea companiei de utilități Power Public Corporation din Grecia.
Carlo Pignoloni a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică la Universitatea Politehnică din Milano și s-a alăturat Grupului Enel în 1990, ocupând de-a lungul anilor mai multe poziții în arii diferite de business ale Grupului. Carlo nu este la prima experiență în România, întrucât a condus în perioada 2008-2011 operațiunile locale ale Enel Green Power.
Georgios Stassis, care a condus operațiunile Enel în România începând cu anul 2016, a fost numit recent CEO și Chairman al companiei Power Public Corporation (PPC), cea mai mare companie de utilități din Grecia, deținută de stat.
Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005.
Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt importanți furnizori de energie la nivel național, având în ofertă atât energie electrică și gaze naturale, cât şi servicii cu valoare adăugată, pentru circa 3,1 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție oferă servicii unui număr de 2.9 milioane de clienți în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție.
În domeniul energiei regenerabile, Enel Green Power România operează capacități de producție de 534 MW, prin tehnologii eoliene și solare. Enel are peste 3.100 de angajați în România.
Mai multe despre:
#Carlo Pignoloni#Enel Romania
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS