Antreprenor de Romania: trei sferturi dintre micii intreprinzatori castiga sub 1.000 euro/luna si muncesc peste 10 ore/zi, dar sunt inspirati de Elon Musk, Richard Branson si Steve Jobs
Birou, angajati
Aproape trei sferturi dintre antreprenorii de startup castiga mai putin de 1.000 euro pe luna, 38% avand venituri sub 500 euro, se arata intr-un studiu privind startup-urile romanesti, realizat de EY Romania si Impact Hub si citat de Agerpres.
Potrivit studiului, antreprenorul unui startup are intre 25 si 35 de ani, munceste 10 ore pe zi, este la prima initiativa antreprenoriala, castiga sub 1.000 de euro pe luna si merge cel putin o data pe saptamana la un eveniment de networking.
"71% dintre antreprenorii de startup castiga mai putin de 1.000 euro pe luna, 38% avand venituri sub 500 euro. 50% conduc un startup cu mai putin de un an vechime. 54% sunt asociati cu cel putin un cofondator in afacere, iar 61% sunt la prima initiativa antreprenoriala. Orele pe care le muncesc antreprenorii de startup in medie pe zi pentru a creste afacerea este de zece. 64% merg cel putin o data pe saptamana la un eveniment de networking", arata studiul citat.
Functia de business cel mai des citata ca fiind cea mai interesanta pentru antreprenori este cea de general manager, urmata de marketing si PR, la celalalt pol aflandu-se functia financiar-contabila si cea de HR (resurse umane).
Antreprenorii din industria IT sunt intr-o mai mica masura la prima initiativa antreprenoriala (48%), cei mai multi (52%) fiind cel putin la a doua initiativa. Educatia este industria in care numarul de startup-uri create de antreprenori debutanti este egal cu cel cu startup-uri ale antreprenorilor maturi. Cele mai multe startup-uri de antreprenori debutanti se afla in industriile creative (71%).
Birocratia, obstacolul numarul 1 pentru un startup
Cei mai multi dintre respondenti au indicat birocratia ca fiind obstacolul numarul unu pentru oamenii de afaceri care au un startup, indiferent de industria in care activeaza, cu exceptia industriei de media si publicitate.
"In media si publicitate nemultumirea antreprenorilor de startup se concentreaza asupra aspectelor fiscale. In industriile creative altele decat media si publicitate obtinerea de finantare reprezinta o problema semnificativa, pentru 33% dintre respondenti. In topul obstacolelor identificate de antreprenori, atat maturi cat si aflati la inceput de drum, raman birocratia si aspecte fiscale (nivelul taxelor si sistemul stufos de fiscalizare), accesul dificil la finantare si lipsa educatiei antreprenoriale. 40% dintre antreprenorii de startup indica aspecte care stau in sfera de decizie a statului ca fiind cel mai mare obstacol pentru dezvoltarea antreprenoriala: birocratia excesiva si nivelul ridicat al taxelor", informeaza studiul citat.
In consecinta, antreprenorii indica relaxarea fiscala, in general, (26% din raspunsuri), scutirea sau scaderea semnificativa a taxelor si impozitelor pentru startup-uri, in special, (20%), si reducerea birocratiei (14%) ca fiind masurile cu cel mai mare impact in sustinerea antreprenorilor.
In top intra, de asemenea, crearea mai multor programe de finantare pentru startup-uri din fonduri europene sau fonduri nerambursabile din partea statului roman, dar si crearea unor institutii care sa sprijine in mod real startup-urile, prin consultanta, spatii de lucru, incubatoare de afaceri administrate si finantate de stat, un e-ghiseu functional si digitalizarea institutiilor statului - ultima masura cu directie clara de scadere a nivelului birocratiei.
Inspirati de Elon Musk, Richard Branson si Steve Jobs
Cei mai multi antreprenori romani de startup se simt inspitati de Elon Musk, Richard Branson si Steve Jobs, se arata intr-un studiu privind startup-urile romanesti realizat de EY Romania si Impact Hub si prezentat marti intr-o conferinta de presa.
"45% dintre antreprenori sunt inspirati in primul rand de un antreprenor roman de succes in activitatea lor ca oameni de afaceri. Top 3 antreprenori romani citati de respondenti au fost Radu Georgescu (6%), Marius Ghenea (5%) si Ion Tiriac (3%). Totusi, cei mai multi antreprenori se simt inspirati de modele de afaceri din strainatate, 46% dintre respondenti indicand un antreprenor strain ca inspiratie pentru afacerea lui. Poate surprinzator, cel mai inspirational antreprenor strain a fost indicat Elon Musk - antreprenor in serie, CEO Tesla Motors si fondator SpaceX si PayPal (12%). Pe locul al doilea s-a clasat Richard Branson (8%), urmat de Steve Jobs (7%), in timp ce Mark Zuckerberg a adunat doar 1% din raspunsuri", informeaza studiul citat.
Comparativ cu antreprenorii de startup, studentii care au raspuns Barometrului EY al educatiei si culturii antreprenoriale au notat numele lui Ion Tiriac, Marius Ghenea si Dragos Anastasiu - CEO Eurolines Group ca fiind antreprenorii cu cea mai mare notorietate. Bill Gates - CEO Microsoft, Steve Jobs - fost CEO Apple si Mark Zuckerberg - CEO Facebook sunt top trei antreprenori straini cu cea mai mare notorietate printre studenti.
Barometrul analizeaza raspunsurile a 301 fondatori ai unei afaceri de tip startup din Romania cu privire la stadiul de dezvoltare a celor cinci piloni EY de sustinere a antreprenoriatului - impozitare si reglementare, acces la finantare, ajutor coordonat, cultura si educatie antreprenoriala. Studiul are la baza un chestionar facut in perioada 2 septembrie - 15 decembrie 2015.
Pe acelasi subiect: