"Romania, te iubesc!": Pensii de lux, la comanda, fara nici macar o zi de munca VIDEO
Sute de invinuiti si prejudicii de sute de milioane de euro, bani scursi aberant din Fondul National de Pensii, prin intermediul unor indivizi cu "intrare" la functionari corupti.
Pile, cunostinte si relatii pe sume fabuloase intr-o ancheta cu descoperiri halucinante. Dezvaluim cum intermediarii le pot asigura doritorilor pensii generoase pe baza unor carti de munca falsificate, adeverinte inexistente si diplome de studii fictive.
Asa e in Romania, oamenii pot iesi la pensie, chiar daca n-au fost angajati nici macar o zi. Dintr-un buget prea sarac sa serveasca milioanele de romani care au muncit o viata intraga, se infrupta cei descurcareti. In ce conditii, vedeti duminica, la emisiunea "Romania, TE IUBESC!".
Ai casa la Horea si pensie la Bucuresti. Este reteta dupa care 100 de descendenti ai lui Horea, Closca si Crisan s-au ales cu dosare penale.
In Alba, pe Valea Ariesului, abia in ultimul an procurorii au intrat pe fir si au descoperit o uriasa filiera a pensiilor ilegale. In care un intermediar cu relatii te ajuta sa obtii o pensie de 2.000 de lei lunar pe viata, in schimbul a 2.000 de euro.
Ii veti cunoaste pe cei care au platit generos ca sa obtina documente falsificate. Printre ei, edili locali, oameni care ar trebui sa impiedice aceste ilegalitati. Astazi vedeti si legatura intre "Biroul Oval" al unei primarii si un birou parlamentar. Iar cand spui "afaceri cu documente false si adeverinte ilegale", la intermediari, totul e pe fata.
Pe larg despre haosul din sistemul national de pensii si despre parghiile prin care functionari din institutii fac jocul intermediarilor, astazi, la ora 18.00, la emisiunea "Romania, TE IUBESC!".
Pe acelasi subiect: