Imigratia ar putea dubla populatia Canadei si Elvetiei
Populatia din Singapore, Noua Zeelanda si Arabia Saudita s-ar tripla, in timp ce in Canada si Elvetia s-ar dubla, daca aceste tari ar primi toti imigrantii care doresc sa se stabileasca acolo, potrivit unei anchete Gallup publicate vineri.
"Daca toti adultii din lume care vor sa emigreze in mod permanent ar merge acolo unde doresc, toate aceste tari", la care trebuie adaugate Australia si Kuweitul, "ar avea populatia dublata sau chiar triplata", au mentionat anchetatorii Gallup in acest studiu, pentru care au fost interogati 347.000 de adulti din 148 de tari, din 2007 pana in 2010, scrie Mediafax.
In acelasi timp, tari defavorizate precum Sierra Leone si Haiti si-ar pierde mai mult de jumatate din populatie, urmate de Zimbabwe (-47%), Nigeria, Somalia, Ethiopia (-46%), precum si El Salvador si Liberia (-45%).
Ancheta a calculat un indice al imigratiei potentiale pentru fiecare tara, bazat pe diferenta dintre locuitorii care ar vrea sa plece din aceste tari si cei care vor sa se stabileasca in ele.
Astfel, din Elvetia ar pleca 800.000 de locuitori daca ar avea ocazia, dar ar veni 10 milioane de potentiali imigranti. Elvetia, care are in prezent sase milioane de locuitori, ar avea astfel o crestere a populatiei de 150%.
Populatia din Singapore ar creste cu 219 la suta daca frontierele sale ar fi deplin deschise pentru imigratie, cea din Noua Zeelanda cu 184%, iar cea din Arabia Saudita cu 176%.
Canada ar atrage inca o data si jumatate cat populatia sa actuala, care este de 33 de milioane de persoane.
Statele Unite, care se claseaza pe pozitia a 14-a, dupa Franta, in ceea ce priveste impactul imigratiei asupra populatiei, raman prima destinatie de vis pentru imigranti, afirma ancheta.
Daca ar accepta toti candidatii la imigratie, populatia americana, in prezent de circa 300 de milioane de persoane, ar creste cu 60%, la 480 de milioane.
Daca si-ar deschide complet frontierele pentru imigratie, Franta ar cunoaste o crestere cu 60% a numarului de locuitori, care ar trece de la 64 de milioane la 102 milioane.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS