De asemenea, Guvernul a decis sa impuna Parlamentului un termen maxim, de cel mult 10 zile, in care trebuie sa aprobe sau sa respinga lista Cabinetului propus si programul de guvernare, termen peste care se considera ca acest candidat este respins, iar seful statului nominalizeaza un alt prim-ministru.

In privinta procedurii parlamentare de suspendare a presedintelui  schimbarea propusa este ca aceasta sa nu fie valabila daca Curtea Constitutionala spune ca seful statului nu a incalcat ConstituÅ£ia, iar Parlamentul poate fi dizolvat daca respinge doua solicitari de investitura intr-un interval de 45 zile, nu de 60 zile ca in prezent.

Termenele au fost incluse in proiectul de lege pentru revizuirea Constitutiei, aprobat miercuri de Guvern si inaintat presedintelui.

 

Revizuirea Constituţiei poate fi initiata de presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor si senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.

" Proiectul legii de revizuire a Constitutiei este produsul consultarii dintre Guvern si presedinte, la nivel guvernamental si in cadrul coalitiei care sustine Guvernul, iar de aproape o luna de zile ne consultam cu insitutia prezidentiala cu privire la textul care urmeaza a fi supus aprobarii Parlamentului", a spus Emil Boc.

El a aratat ca proiectul legii de revizuire a Constitutiei adoptat de catre Guvern urmareste in esenta punerea in practica a rezultatului referendumului cu privire la revizuirea Constitutiei, organizat in noiembrie 2009, iar prima si cea mai importanta prevedere vizeaza trecerea, prin revizuirea Constitutiei, la Parlamentul unicameral.