Ce ne asteapta peste 40 de ani: vom munci de-acasa, vom manca din propria gradina, iar femeile vor fi la putere!
Pe parcursul urmatorilor 40 de ani, femeile vor dispune de o putere de decizie fara precedent, migratia musulmana catre Occident se va amplifica, iar mersul la birou nu va mai fi de actualitate! Cel putin asa sustine scriitorul si futurologul american Alvin Toffler, care si-a lansat predictiile pentru urmatoarea perioada.
Africa de Sud va beneficia de o crestere economica sustinuta, in timp ce Orientul Apropiat va deveni "un amestec de religii, miscari religioase si etnii", se afirma in studiul realizat de Toffler Associates, un cabinet de consultanta infiintat de scriitorul si futurologul american de succes Alvin Toffler, autorul celebrului roman "Socul viitorului", publicat in 1970, potrivit Mediafax.
In acelasi an, Alvin Toffler a declarat ca stiinta si tehnologia se vor dezvolta intr-un ritm atat de rapid, incat cei mai multi oameni nu vor putea sa "digereze" acest aflux de informatii si vor fi tentati sa se "deconecteze" de la acest ritm de viata mult prea trepidant.
Pentru urmatoarele patru decenii, Alvin Toffler afirma ca un numar tot mai mare de oameni isi vor cultiva propriile legume si isi vor produce singuri alimentele, pentru a depinde tot mai putin de marii producatori si distribuitori din industria alimentara.
Internetul de mare viteza va deveni o veritabila norma in domeniu, iar videoconferintele, devenite deja o practica curenta in zilele noastre, le vor permite angajatilor din viitor sa nu mai mearga la birou si sa lucreze din orice colt din lume.
Crestinismul se va extinde in tarile din emisfera sudica, iar musulmanii vor emigra in numar mare catre tarile din Occident.
Fenomenul de imbatranire a populatiei va conduce la cresterea de patru ori pe plan mondial a cheltuielilor totale cu pensiile si cu ingrijirile acordate persoanelor in varsta, iar sistemul american al asigurarilor de sanatate va inceta sa existe in forma sa actuala.
La randul lor, femeile vor ocupa tot mai multe posturi importante, procentul femeilor aflate in posturi de conducere urmand sa atinga un nivel de neimaginat in urma cu cativa ani.
Alvin Toffler, nascut in 1928, este una dintre cele mai influente voci din domeniul afacerilor si din cel intelectual. Odata cu publicarea primei sale lucrari, "Socul viitorului", Toffler a creat o noua disciplina, futurologia, bazata pe studiul schimbarii si pe impactul pe care aceasta il are asupra afacerilor si culturii. Gratie lui Toffler, futurologia este considerata in prezent stiinta care defineste fortele si tendintele care modeleaza viitorul in economia actuala, bazata pe informatii.
Pe acelasi subiect: