Opiniile exprimate de catre membri AAFBR in cadrul unui sondaj intern indica estimari pentru rata anuala a inflatiei intre 2,1% si 2,9%. Institutul National de Statistica (INS) va anunta luni rata inflatiei pentru luna februarie, scrie Mediafax.

Pentru finele anului 2012, estimarea membrilor AAFBR care au raspuns la sondaj plaseaza rata anuala a inflatiei la 3,7% estimarile osciland intre 2,9% si 4%. La finalul anului 2013, rata anuala a inflatiei s-ar putea situa la 3,5% (estimarile variaza intre 3% si 4,5%).

Principalii factori inflationisti din urmatoarele 12 luni ar putea fi productia agricola interna, ajustarea preturilor administrate (in special energie) si cotatia internationala a petrolului. Acestia ar putea fi contrabalansati de o serie de factori dezinflationisti, cei mai des identificati de catre membri AAFBR fiind deficitul de cerere agregata si asteptarile inflationiste ale consumatorilor.

Dobanda de politica monetara ar putea fi redusa la 5,25% in luna martie 2012 (estimarile variaza intre 5% si 5,5%). In luna decembrie 2012, dobanda de politica monetara s-ar putea situa la nivelul de 5% conform raspunsurilor la acest sondaj (estimarile variaza intre 4,5% si 6%).

Valoarea prognozata pentru luna decembrie 2013 este de 4,75%, iar intervalul de variatie a raspunsurilor este acelasi (intre 4,5% si 6%).

AAFBR este o asociatie profesionala fara scop lucrativ, infiintata in luna ianuarie 2008 si care reuneste in randurile sale peste 50 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital.