Toyota ofera de marti dobanda zero si service gratuit, pentru a atrage clientii
Toyota Motor Corp va lansa marti un program agresiv prin care urmareste sa atraga noi clienti in Statele Unite, printre masurile incluse numarandu-se finantare cu dobanda zero timp de cinci ani si service gratuit timp de doi ani, au declarat pentru Reuters surse apropiate discutiilor.
Programul de stimuli pentru consumatori va incepe marti si va dura pana la sfarsitul lunii martie, avand ca scop remedierea comunicarii dintre grupul japonez si clientii din Statele Unite, dupa deteriorarea severa a reputatiei Toyota in privinta standardelor de calitate si siguranta rutiera.
Toyota a rechemat milioane de autoturisme, in SUA si in intreaga lume, inclusiv in Romania, pentru repararea unei probleme la pedala de acceleratie care poate cauza accelerarea involuntara a automobilului.
Citeste mai multe stiri pe www.mediafax.ro!
Un document secret arata recent ca Toyota a "negociat” in 2007 cu autoritatile americane o actiune prin care trebuia sa recheme 55.000 de masini cu probleme la pedala de acceleratie. Prin anularea rechemarii niponii au economisit 100 de milioane de dolari, potrivit presei internationale.
Modelele vizate erau Toyota Camry si Lexus ES350, potrivit unor documente interne prezentate de companie autoritatilor din Statele Unite. Covorasul de la sofer putea bloca pedala de aceleratie, provocand accelerarea nedorita a masinii.
Producatorul auto japonez se afla in prezent in vizorul Congresului American care ancheteaza plangerile clientilor cu privire la sistemul de franare pentru anumite modele , pedala de acceleratie sau sistemul de servodirectie pentru altele. Defectiunile ar putea fi cauza multor accidente ce au avut loc in ultimii 10 ani.
Toyota a demarat, de altfel, una dintre cele mai mari campanii de rechemare in service din intreaga istorie auto, peste 9 milioane de masini din intreaga lume fiind vizate. Toyota se confrunta deja cu mari probleme de imagine, care au dus la scaderea vanzarilor la inceput de an.
Pe acelasi subiect: