România a fost cea mai dinamică piată auto din Europa, în octombrie. Volkswagen și Renault, cele mai vândute mărci
Masini
Vânzările de autoturisme noi în Europa au înregistrat o creştere de 8,6% în luna octombrie 2019 comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cea mai dinamică piaţă auto fiind cea din România.
Astfel, potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în România, înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o creştere de 58,1% în ritm anual.
Un număr de 1,214 milioane autoturisme au fost înmatriculate luna trecută în Uniunea Europeană şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), comparativ cu 1,083 milioane autoturisme înmatriculate în luna octombrie 2018.
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în aproape toate statele UE, exceptând Ciprul şi Marea Britanie. Patru din cele cinci mari pieţe au înregistrat creşteri solide, în frunte cu Germania (12,7%), Franţa (8,7%), Italia (6,7%) şi Spania (6,3%), în timp ce în Marea Britanie s-a înregistrat un declin de 6,7%.
În România, în luna octombrie 2019 au fost înmatriculate 10.649 autoturisme, în creştere cu 58,1% comparativ cu 6.736 unităţi în luna octombrie a anului trecut. În primele 10 luni ale anului curent, în România au fost înmatriculate 134.698 autoturisme, în creştere cu 18,9% în ritm anual, în timp ce piaţa auto din Europa a înregistrat un declin de 0,7% în primele zece luni ale anului.
În ceea ce priveşte marii producători auto, luna octombrie a fost marcată de o revenire semnificativă a cererii pentru autoturismele Volkswagen, care au înregistrat o creştere a vânzărilor de 29%. Imediat după marca germană se situează Renault, care a înregistrat în luna octombrie o creştere a vânzărilor de 15,8%.
În ceea ce priveşte înmatriculările de autoturisme marca Dacia în Europa, acestea au crescut cu 7,8% în luna octombrie până la 40.687 unităţi. Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS