Poate ca nu sunt la fel de rapide, de ieftine sau de aratoase ca masinile traditionale, dar pot fi o solutie la scumpirea pe zi ce trece a combustibililor.

Si chiar daca sunt mai scumpe decat autoturismele cu benzina, tot mai multe state incurajeaza prin programe guvernamentale achizitionarea de masini electrice.

Este si cazul Romaniei, care propune un fel de program Rabla pentru cumpararea de autovehicule care functioneaza cu curent electric.

Cati bani iti da statul ca sa-ti iei masina electrica sau hibrid VIDEO

De altfel, chiar si Renault pare a fi interesata sa produca masini pe baterii in Romania.

Cum vrea Renault sa impanzeasca tara cu masini electrice

Masina electrica, alternativa la scumpirea benzinei? Avantaje si dezavantaje VIDEO

Ce zici de oferta? Ti-ai cumpara o astfel de masina?

Iata mai jos cinci dintre cele mai asteptate modele electrice ale anului 2011, care ar putea ajunge si la noi:

1. Chevrolet Volt

Chevrolet Volt este un hibrid care poate folosi bateriile pentru maximum 80 de kilometri si, desi compania nu se asteapta sa faca profit din vanzarea modelului, macar isi va mai spala imaginea dupa ani intregi in care a facut numai SUV-uri poluante.

Cu un motor in patru cilindri de 84 de cai putere, masina poate fi alimentata si cu benzina, cu care poate parcurge inca 480 de kilometri.

Modelul a fost lansat in decembrie anul trecut, dar doar in America, la un pret de pornire de 41.000 de dolari.

2. Nissan Leaf

Compania auto nipona Nissan, detinuta in proportie de 44% de francezii de la Renault, produce deja Leaf in Japonia si SUA, iar din 2013, masina va fi produsa si in Marea Britanie.

Marea Britanie devine, astfel, pentru compania japoneza, al treilea centru de productie de autovehicule cu emisii zero de dioxid de carbon.

Modelul poate prinde si 145 de kilometri pe ora, iar cu o singura incarcare a bateriilor merge pana la 170 de kilometri. Pretul unui Nissan Leaf porneste de la 32.780 de dolari.

3. Fisker Karma

Este o masina misterioasa, un potential rival pentru Tesla Roadster, care poate ajunge la 100 de km/ora in mai putin de 6 secunde. Modelul poate parcurge 80 de kilometri doar cu ajutorul energiei electrice, iar reincarcarea bateriilor se face in aproximativ 3 ore si jumatate.

Bateria se poate incarca si de la soare, datorita panourilor solare incorporate in plafon.

Cu siguranta ca masina nu este una pe care sa si-o permita oricine, avand in vedere ca pretul de referinta porneste de la 87.400 de dolari.

4. Wheego LiFe


Se pare ca Nissan Leaf va avea un contracandidat care ameninta sa-i fure clientii, mai ales in conditiile in care cele doua modele se aseamana destul de mult.

Ambele modele folosesc baterii lithium-ion, dar cand vine vorba de viteza, Wheego ramane in urma, cu doar 105 kilometri pe ora, comparativ cu cei 145 de kilometri pe ora atinsi de Leaf.

Pretul este, de asemenea, apropiat de cel al Nissanului, acesta pornind de la aproape 33.000 de dolari.

5. Smart Fortwo Electric Drive

Dupa ce a fost lansat pe piata auto din Europa, Daimler a anuntat ca lanseaza Smart Fortwo electric drive si in America de Nord.

Masina este alimentata cu o baterie lithium-ion care, daca este complet incarcata, poate parcurge 135 de kilometri. Pretul porneste de la 44.800 de dolari.

Cum si mai ales unde iti incarci rapid masina ta electrica

Sursa: thedailygreen.com