Reuters: Elon Musk s-a întâlnit cu şeful grupului Volkswagen şi a testat noul automobil electric al VW, în Germania
Elon Musk, Tesla
Directorul general al Tesla, Elon Musk, s-a întâlnit cu şeful grupului Volkswagen, Herbert Diess, în Germania, unde a testat noul automobil electric al VW, a declarat o sursă apropiată situaţiei, citată de Reuters.
Un purtător de cuvânt al Volkswagen a refuzat să comenteze, iar un purtător de cuvânt al nu a putut fi contactat pentru comentarii, scrie News.ro.
Volkswagen a anunţat vineri, pe Twitter, că avionul lui Elon Musk a decolat joi de la Braunschweig, Saxonia Inferioară.
”Te-ai aflat în zonă ieri, @ElonMusk?”, a fost tweet-ul, însoţit de un emoticon zâmbitor.
Braunschweig este cel mai apropiat aeroport de sediul central al Volkswagen din Wolfsburg.
Publicţia germană Handelsblatt a relatat prima că Musk s-ar fi întâlnit cu Diess.
Prima uzină europeană de asamblare a automobilelor electrica marca Tesla este construită în prezent pe un teren din apropiere de Berlin, iar compania şi-a propus să ajungă rapid la un ritm de producţie de 500.000 de vehicule, imediat ce uzina din Germania va fi inaugurată, în vara anului următor.
Elon Musk declara recent că Tesla intenţionează să îşi producă și propriile baterii destinate automobilelor electrice ce vor fi asamblate la viitoarea uzină din apropiere de Berlin.
"Va fi o producţie locală de celule pentru baterii şi acestea vor acoperi nevoile uzinei de la Berlin", a declarat Elon Musk. Aceasta este prima confirmare oficială că Tesla intenţionează să producă şi baterii la uzina de la Berlin.
Mai mult, Elon Musk a anunţat că Tesla este deschisă la acordarea de licenţe software şi furnizarea de baterii şi sisteme de propulsive și altor producători auto, scrie Agerpres. Anterior, Tesla a mai furnizat baterii pentru Mercedes şi Toyota, conform unor acorduri de parteneriat separate.
Producerea de baterii este un domeniu în care analiştii şi oficialii din industria auto spuneau că Testa are un avantaj competitiv faţă de producătorii auto consacraţi. Bateriile sunt cel mai scumpe şi mai importante componente ale vehiculelor electrice.
O serie de mari constructori auto germani, precum VW şi Daimler, se gândesc de mult timp dacă să îşi producă propriile baterii destinate automobilelor electrice sau să le importe, însă importurile i-ar face dependenţi de marii producători asiatici şi vulnerabili la problemele apărute în lanţurile de aprovizionare.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS