Renault România pune la dispoziţia spitalelor 100 de autovehicule Dacia și Renault, pentru a susţine lupta împotriva COVID-19
Dacia Renault
Groupe Renault România a anunţat, vineri, că pune la dispoziţia spitalelor din România 100 de autovehicule, pentru a susţine lupta împotriva pandemiei COVID-19.
Potrivit unui comunicat al producătorului auto, autovehiculele Dacia şi Renault sunt puse la dispoziţia unităţilor medicale sub formă de sponsorizare, în baza unui acord încheiat cu Ministerul Sănătăţii.
"Autoturismele vor fi folosite pentru deplasările personalului medical şi auxiliar, în situaţii de urgenţă identificate de către autorităţi la nivel naţional", se precizează în comunicat.
Conform sursei citate, industria auto din România caută, încă de la debutul crizei sanitare, să identifice soluţii de creştere a capacităţilor de producţie pentru măşti textile, viziere, soluţii dezinfectante şi piese pentru ventilatoare.
Conducerea şi angajaţii uzinei Dacia au decis, săptămâna trecută, încetarea activităţii celor 14.000 de lucrători din fabrică, pentru protejarea sănătăţii angajaţilor.
"În cursul acestei dimineţi, s-a luat hotărârea comună ca Dacia să-şi înceteze activitatea începând de mâine dimineaţă de la ora 7:00, până pe data de 5 aprilie. La Dacia lucrează 14.000 de salariaţi. Era o măsură necesară şi este în continuare o măsură necesară pentru protejarea sănătăţii celor 14.000 de salariaţi. Peste 13.500 de oameni vor fi în şomaj tehnic, şomajul tehnic va fi plătit conform contractului colectiv de muncă, 85%. E o situaţie foarte critică, peste care sper să trecem cu bine", a declarat liderul de sindicat de la Automobile Dacia.
Acesta a apreciat că mai importantă decât afectarea producţiei este sănătatea angajaţilor.
"Producţia va fi afectată cumplit, toţi salariaţii sunt conştienţi de acest lucru, dar mai de preţ este sănătatea lor. În perioada aceasta se vor face deratizări, se vor pregăti condiţii cât mai bune pentru primirea salariaţilor, pentru a preveni răspândirea acestui virus. Suntem în discuţii permanente, noi o să rămânem pe metereze. Este un moment foarte grav. Am avut discuţii în cursul zilei de ieri (cu Guvernul - n. r.), s-a solicitat ca statul să asiste în mod practic întreprinderile din mediul privat. Eu sunt convins că vom primi ajutoare de la stat, pentru că, altfel, salariaţii din foarte multe întreprinderi din jurul nostru îşi vor pierde locurile de muncă", a adăugat Ion Iordache.
Anterior, și compania Ford anunţase că angajaţii fabricii de la Craiova intră în şomaj tehnic începând din 19 martie şi vor beneficia de o indemnizaţie de 78% din salariul de bază, după ce conducerea grupului a luat decizia de a suspenda temporar producţia la principalele fabrici din Europa.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS