Renault își continuă expansiunea în Turcia, în ciuda prăbușirii lirei. Ce mașini vrea să producă fostul șef al Dacia la Bursa
Renault
Grupul auto francez Renault a anunţat că va continua să deruleze operaţiuni de producţie şi distribuţie în Turcia, fără nicio modificare a planurilor sale după recentele fluctuaţii ale cursului de schimb, informează cotidianul Daily Sabah, preluat de Agerpres.
Renault colaborează de aproape 50 de ani cu firma turcă Oyak, iar la finele lunii iunie cele două părţi şi-au prelungit parteneriatul pentru încă 27 de ani.
"Cu peste 7.000 de angajaţi, Oyak Renault de la Bursa este un centru industrial important care livrează autoturisme atât pentru piaţa locală cât şi la export...Turcia este una dintre primele 10 pieţe globale pentru Renault Group, care în prima jumătate a lui 2018 a controlat o cotă de 19,4%", a informat grupul francez într-un comunicat de presă.
Nicolas Maure, vicepreşedintele Renault și fost șef al Automobile Dacia, a subliniat că grupul monitorizează cu atenţie recentele evoluţii financiare din Turcia, dar cu toate acestea va continua să dezvolte noi proiecte în Turcia.
"Reînnoirea acordului de parteneriat este o dovadă a încrederii noastre în această ţară. Turcia este o ţară foarte importantă pentru noi. Vom continua să dezvoltăm noi proiecte pentru Renault, cea mai mare marcă de pe piaţa din Turcia", a spus Maure.
În luna iulie, în presa din Turcia au apărut informaţii potrivit cărora Renault să pregăteşte să facă din Turcia o bază pentru producţia de vehicule hibride iar primul motor hibrid al mărcii franceze va fi asamblat la uzina de la Bursa. Acest motor va fi utilizat pentru cea de a cincea generaţie a modelului Clio, produs la Bursa.
Lira turcească a pierdut aproximativ 40% din valoare în raport cu dolarul de la începutul acestui an, pe fondul îngrijorărilor cu privire la efectele influenţei preşedintelui Tayyip Erdogan asupra economiei, al apelurilor sale repetate pentru dobânzi mai mici şi al înrăutăţirii relaţiilor cu SUA.
Mai multe despre:
#criza din Turcia#Renault
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS