Ministrul Energiei, despre costul benzinei: Cat timp consumul este apreciabil, nu exista motive sa se reduca pretul
Distribuitorii de carburanti nu au motive sa scada pretul la pompa al benzinei, cata vreme consumul se afla la un nivel apreciabil, a declarat, luni, ministrul Energiei, Andrei Gerea.
"Exista o politica a distribuitorilor de combustibili, care se vede materializata in acest fel, dar exista si un nivel al accizelor care asigura alte beneficii economiei romanesti, si pana la urma exista o piata care decide acest lucru. Atata timp cat consumul este inca la un nivel apreciabil, presupun ca nici pentru distribuitori nu exista vreun motiv sa scada pretul", a explicat ministrul, intrebat de ce in Romania pretul benzinei nu se reduce sub 5 lei/litru, desi cotatiile petrolului au scazut.
Andrei Gerea a apreciat ca, in cazul Romaniei, nu ar fi o tragedie scaderea pretului la petrol dpdv al incasarilor din redevente, deoarece se compenseaza cu cresterea consumului.
"La nivelul Romaniei, sunt redevente la un nivel acceptabil in zona miniera. Poate aici se poate discuta si creste nivelul lor - ma gandesc in domeniul aurifer si pentru alte zacaminte. Pentru zona de petrol si gaze, trebuie sa discutam pentru operatiunile, de exemplu care se fac in offshore, in zonele de mare adancime in Marea Neagra, unde costurile sunt enorme, iar interesul Romaniei este sa vada materializate explorarile si trecerea la faza de exploatare, unde chiar putem sa discutam de o scadere a lor", a spus Gerea.