Investitii de peste 33 mld. euro de la institutiile financiare pentru dezvoltarea Europei Centrale si de Est. Pe ce s-au cheltuit banii de la BEI, BM si BERD
Euro
Banca Europeana pentru Investitii, impreuna cu Banca Mondiala si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare au investit in ultimii doi ani peste 33,6 miliarde euro in Europa Centrala si de Sud-Est, peste tinta de 30 miliarde de euro asumata in cadrul unui plan de actiune comun lansat in 2012.
Planul de actiune, raspuns direct la impactul permanent al problemelor din zona euro asupra economiilor din tarile emergente din Europa, cuprindea angajamente comune in valoare de peste 30 de miliarde de euro pentru perioada 2013-2014.
Investitiile celor trei trei institutii financiare in regiune au atins 33,6 miliarde de euro la finele lunii iulie, iar finantarile nu se vor opri aici, se arata intr-un comunicat al BERD.
Defalcat, grupul BEI a finantat proiecte in regiune in valoare de 21,43 miliarde de euro din noiembrie 2012 pana la inceputul lui august, peste suma anuntata pentru finele anului, de 20 miliarde de euro.
Grupul Bancii Mondiale a avut o contributie de 6,67 miliarde de euro, fata de un angajament de 6 miliarde de euro asumat la lansarea programului, in timp ce investitia BERD a fost de aproape 5,5 miliarde de euro. in 2012, BERD a preconizat o investitie de 4 miliarde de euro, constand in imprumuturi, finatare prin capitaluri proprii si finantarea comertului pentru facilitarea integrarii regionale si a cresterii generate de exporturi.
"Programul a avut o contributie financiara majora in Europa Centrala si de Sud-Est, venind in sprijinul a sute de proiecte vitale pentru consolidarea si transformarea economiilor din regiune. BEI a contribuit cu peste 20 miliarde de euro in cadrul initiativei", a declarat presedintele BEI, Werner Hoyer.
Laura Tuck, vicepresedintele Bancii Mondiale pentru Europa si Asia Centrala, a subliniat importanta programului pentru sectorul financiar al statelor din regiune, mentionand ca acesta a ajutat la asigurarea unui flux continuu de fonduri externe.
"De la inceputul anului, contributia bancii a crescut cu peste 3 miliarde de euro, fondurile fiind menite sa sprijine reformele si investitiile in promovarea competitivitatii, crearea de noi locuri de munca si incluziunea sociala. De exemplu, BM sprijina reformele privind guvernanta companiilor de stat si liberalizarea pietei de energie din Romania. Mai mult, o serie de imprumuturi acordate Poloniei au dus la imbunatatirea programelor locale de asistenta sociala si la cresterea beneficiilor minime destinate familiilor vulnerabile", a declarat Tuck.
Pe langa masuri esentiale menite sa asigure fluxuri de capital inspre economia reala, finantarile prin programul comun din domeniul securitatii energetice au avut un rol important in contextul incertitudinilor politice, a spus, presedintele BERD, Suma Chakrabati. "Planul de actiune va ramane in vigoare", a spus el.
Potrivit celui mai recent raport privind evolutia planului comun de actiune, statele din Europa Centrala si de Sud-Est se confrunta in continuare cu o serie de provocari, generate inclusiv de tensiunele dintre Rusia si Ucraina, se arata in comunicatul BERD.
Pe acelasi subiect: