Nemtii lanseaza masina de 6.000 de euro
Masina pe care o pregatesc germanii va costa 7.000 euro, in varianta full-option.
Problemele pentru Dacia incep din 2015. China este prima piata pe care germanii o vizeaza pentru lansarea masinii low-cost, care va fi comercializata la pretul de 7.000 de euro, in varianta full-option.
Brandurile mari sunt fortate sa scoata masini ieftine. Este o realitate care le convine din punct de vedere financiar, dar si o necesitate pentru o piata cu tendinte low-cost. Primele semnale le-au dat marcile mari, care n-au coborat niciodata sub nivelul de cinci stele.
Fie ca au inclus in game modele nontraditionale, fie ca au oferit variante avantajoase ale unor modele consacrate, si-au calcat pe inima si au avut de castigat. Primul exemplu care-i vine in cap oricarui cunoscator de masini este Porsche, cu SUV-ul Cayenne, o masina care, dimensional vorbind, nu are nicio legatura cu istoria unui brand ultrasport. Tot Porsche a lansat Cayman, un derivat de 35.000 de euro al unei masini de peste 50.000 de euro.
Maserati si Lamborghini au promis si ele un SUV, iar italienii au planuri si pentru un sedan mai ieftin decat Quattroporte. La fel procedeaza si companiile nonpremium de rang superior, care au inceput sa se bata pe bune cu Dacia. Skoda si Peugeot au Rapid si 301, iar Volkswagen are planurile pentru masina de buget care se va lansa in 2015. In 2007, Porsche a dat cel mai mare salariu unui CEO din Europa: 80 milioane de euro pentru Wendelin Wiedeking – omul care a depasit cu mult prognozele de vanzari tocmai datorita Cayenne-ului.
Dupa zvonuri si schite varsate in ultimul an pe internet, Martin Winterkorn, sef al VW, a declarat in cotidianul Der Spiegel ca marca germana va scoate peste doi ani o masina low-cost. Volkswagen vinde, anual, in China trei milioane de unitati si din acest motiv au ales-o ca tara de lansare si de testare a masinii de 6.000 de euro. Pretul pentru varianta full-option va ajunge la 7.000 de euro.
Numele brandului nu va fi acelasi cu Volkswagen, din ratiuni de traditionalism. Ulrich Hackenberg, seful tehnic al VW, a precizat ca autoturismul nu va arata si nici nu se va comporta ieftin, chiar daca standardele de calitate si tehnice vor fi un pic mai jos. Tot Hackenberg a spus ca, deocamdata, nu s-a hotarat clar daca masina de 6.000 de euro va fi sau nu concurenta pentru Dacia in Europa si pe alte piete din lume.
Pe acelasi subiect: