Testele de consum oficiale trebuie sa respecte niste pasi, in mediu real si ideal (laborator). Apoi se fac niste medii si se dau rezultatele. Diferentele intre aceste medii si consumurile reale au crescut in Germania –etalon de corectitudine  - cu 16% din 2001 pana in 2011 (de la 7% la 23%). Logic, este un paradox, cat timp tehnologiile au evoluat enorm, iar solutiile pentru un trafic mai bun sunt in continua aplicare. 23% intr-o durata medie de exploatare a unei masini (4-5 ani) inseamna un extracost de 2.000 de euro.  

Diferentele vin din testele propriu-zise, care se desfasoara in conditii complet ireale, si din “smecheriile” pe care le folosesc producatorii – tot la teste.

Conditii complet ireale inseamna simulari de trafic neintalnit decat probabil in zone unde circula trei masini pe zi si nu exista semafoare. De exemplu, functia start-stop (oprirea automata a motorului la semafor) se iveste intr-un test oficial de consum in 20% din timpul alocat testului. Adica foarte des, ceea ce inseamna ca masina consuma “0” carburant intr-o cincime din timpul deplasarii. Mai mult, producatorii fac si ei “combinatii” ca sa scada cifrele oficiale. Unul dintre exemple este oprirea totala a consumatorilor (aer conditionat, navigatie,  incalzirea scaunelor, oprirea sistemului de sunet).  

Acestea nu sunt singurele manevre descoperite de www.transportenviroment.org dupa un studiu comandat. Producatorii slabesc franele ca sa aiba un efect zero asupra rularii, modifica aliniamentul rotilor, umfla cauciucurile pentru o inertie mai mare si acopera cu banda adeziva toate spatiile dintre componentele caroseriei. Si nu sunt practici interzise decat moral. 

Rezultatele nu sunt insa atat de mincinoase la masinile mai vechi. Diferentele dintre consumul real si cel oficial erau de 19% in medie.

Masinile moderne, ultradotate, consuma cu 37% mai mult in medie in traficul real. Aici se pune, evident, intrebarea daca noile tehnologii nu consuma mai mult decat economisesc.

In laborator, masinile isi “fac” testul pe un ansamblu dinamometric antrenat de rotile masinii. Este mediul perfect in care poate rula o masina pentru un consum minim si totodata capitolul doi al testului general. Un capitol “inventat” ca sa scada media dupa testul facut afara. Producatorii fac si aici tot ce pot ca sa minimizeze consumul si emisia de noxe: dau jos alternatorul, schimba parametrii motorului, degreveaza masina cat de mult pot, folosesc uleiuri performante pentru motor care nu se vand cu masina sau care nici macar nu se gasesc pe piata si cresc foarte mult temperatura de test (se stie ca motorul consuma mai mult “la rece”). In toate aceste conditii falsificate, emisia de dioxid de carbon este cu 4% sub nivelul real. Numai rezultatele de laborator (una dintre cele doua component ale testului complet) sunt cu 12% mai bune decat cifrele reale. Iar in teste facute in acelasi mediu, dar de alte entitati, rezultatele reale sunt intre 19% si 28% mai proaste decat ce declara producatorii. 

Singurul aliat al marcilor auto poate fi diferenta intre oameni, intre stilurile de condus. Sunt patru componente care influenteaza acest detaliu: ritmul de sofat, conditiile de circulatie, sofatul corect si intretinerea masinii. Este aproape imposibil ca suma acestora sa genereze un consum mai mare cu 25% decat cel oficial (cifre comunicate in studiu dupa testarea mai multor indivizi la volan). 

Unul dintre punctele importante pe www.transportenviroment.org este prognoza. In 2020, specialistii evalueaza ca media reala a emisiilor de noxe va fi undeva la 124 g CO2/km, cu 30 de g mai mult decat valoarea oficiala comunicata de producator. Si tot pana in 2020, consumul real va fi cu 1 l  / 100 km mai mare – asta inseamna 350 eur in plus anual (media europeana).  Raportul a fost publicat cu numele “Mind The Gap”.