Accident auto in Ungaria. 4 romani si-au pierdut viata, iar alti 23 de pasageri au fost raniti
Patru cetateni romani si soferul unui TIR slovac si-au pierdut viata in accidentul din Ungaria, iar alti 23 de romani au fost raniti, fiind transportati la spital, potrivit atasatului de interne al Romaniei la Budapesta, Ion Bente.
Accidentul s-a produs la ora locala 4.50 (5.50 ora Romaniei), in Ungaria, in apropiere de granita cu Slovenia, cand un autocar apartinand firmei Atlassib a intrat in coliziune cu un TIR inmatriculat in Slovacia, relateaza Mediafax.
Accidentul s-a produs pe sensul de deplasare spre Romania, iar pasagerii autocarului veneau din Italia.
In urma impactului, si-au pierdut viata doi soferi romani si doi pasageri ai autocarului romanesc, precum si soferul TIR-ului.
Potrivit lui Ion Bente, au fost ranite 23 de persoane din autocarul romanesc, care au fost transportate la spitalul din localitatea Nagykanizsa, urmand ca in functie de gravitatea leziunilor sa se decida daca raman la aceasta unitate medicala sau daca sunt transferate la alte spitale.
Oficiali din cadrul Ambasadei Romaniei la Budapesta au plecat spre locul accidentului, pentru a acorda asistenta consulara.
In autocarul romanesc se aflau 40 de persoane - doi soferi si 38 de pasageri.
Conform Serviciului de presa al MAE roman, un alt autocar Atlassib se indreapta spre locul accidentului, pentru preluarea persoanelor si transportarea acestora in tara.
Autoritatile ungare au deschis o ancheta pentru stabilirea circumstantelor in care s-a produs accidentul.

Citeste si:
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS