Groupama Asigurări a lansat asigurarea de călătorie pentru destinaţiile din România. Preţul unei asigurări începe de la 34 lei de persoană
Castelul Bran
Asiguratorul Groupama Asigurări a anunţat miercuri că a lansat asigurarea pentru călătorii în România, iar preţul unei asigurări începe de la 34 lei de persoană, pentru o vacanţă de patru zile şi creşte în funcţie de numărul de zile acoperite şi de clauzele suplimentare incluse.
”Groupama Asigurări, unul dintre liderii pieţei de asigurări din România, a lansat asigurarea pentru călătorii în România, un produs gândit să răspundă nevoilor actuale ale românilor în ceea ce priveşte vacanţele. Conform datelor companiei, aceştia sunt mai interesaţi în prezent de călătorii interne, dat fiind contextul pandemiei de coronavirus şi al restricţiilor de călătorie impuse de alte ţări”, a informat compania.
Asigurarea se adresează clienţilor români sau străini care achiziţionează vacanţe în România prin agenţii de turism sau direct prin rezervări individuale pe site-uri de profil şi poate fi achiziţionată din agenţiile Groupama Asigurări, dar şi prin colaboratori. În curând, asigurarea pentru călătorii în România va putea fi achiziţionată şi prin intermediul site-ului companiei.
”Contextul actual a schimbat paradigma vacanţelor peste hotare. La rândul nostru, ne-am adaptat şi am creat un produs care răspunde nevoilor reale ale clienţilor, de astăzi, călătoriille interne. Ultimele luni ne-au arătat că suntem rezilienţi, că există soluţii pentru a ne petrece timpul liber în siguranţă şi relaxaţi şi, nu în ultimul rând, că avem o ţară ofertantă în materie de destinaţii. Acum putem călători mai liniştiţi”, a declarat Călin Matei, director general adjunct, Groupama Asigurări.
Pachetul de bază al asigurării pentru călătorii în România include asigurarea pentru urgenţe medicale şi accidente, în cuantum de 10.000 euro, respectiv 1.000 euro, oferind clienţilor acces 24/7 la organizarea şi decontarea directă a serviciilor de asistenţă. Clientul are posibilitatea de a adăuga în asigurarea sa atât adulţi, cât şi copii.
Preţul unei asigurări incepe de la 34 lei de persoană, pentru o vacanţă de 4 zile şi creşte în funcţie de numărul de zile acoperite şi de clauzele suplimentare incluse.
Poliţa de asigurare pentru călătoriile desfăşurate în România poate include şi o serie de acoperiri suplimentare, adăugate în funcţie de nevoile fiecărui client: acoperire medicală în cazul practicării unor sporturi de sezon, în cazul zborurilor interne cu avionul sau întreruperii/extinderii călătoriei.
”În contextul actual, se evidenţiază asigurarea privind anularea călătoriei (storno) care, în cazul unui eveniment neprevăzut (medical, familial, material sau legal) ce impiedică clientul să beneficieze de călătoria planificată (sejur/citybreak/tabară/excursie), rambursează cheltuielile efectuate pentru serviciile achiziţionate în avans: bilete la evenimente, transport, cazare, bilete de acces la muzee, concerte, experienţe spa & beauty, zboruri de agrement, activităţi nautice sau de aventură”, precizează asiguratorul.
Poliţa va putea fi achiziţionată şi când clientul se află deja în vacanţă, cu menţiunea că beneficiile pot fi accesate după 3 zile, iar evenimentele petrecute în acest interval nu pot fi despăgubite.
În situaţia producerii unui eveniment asigurat, clientul trebuie să apeleze în maximum 48 de ore de la producerea acestuia numărul dedicat 0374.110.115, să furnizeze informaţii referitoare la evenimentul produs şi să urmeze indicaţiile primite.
Groupama Asigurări are în portofoliul său şi Asigurarea de călătorii în străinătate, care în mod derogatoriu, începând cu luna martie, acoperă şi evenimentele cauzate de COVID-19.
Groupama Asigurări, lider pe piaţa de asigurări din România, are peste 1 milion de clienţi individuali şi peste 80.000 de companii. Este parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, mutualist si cu o istorie de peste 100 de ani, cu 32.600 de angajaţi deservind peste 13 milioane de clienţi la nivel global.
Pe acelasi subiect: