Wizz Air introduce sistemul de alocare a locurilor in avion. Schimbarea se va face contra cost
Wizz Air
Pasagerii Wizz Air isi vor putea alege contra cost, din luna mai, locurile pe care vor sa le ocupe in avion, cei care doresc sa stea in primul rand, de exemplu, sau sa aiba spatiu suplimentar pentru picioare, urmand sa achite un tarif suplimentar cuprins intre 5 si 23 de euro.
"Clientii vor avea la dispozitie in mod gratuit un sistem de alocare automata, care va fi integrat in procesul de rezervare din 8 aprilie. Wizz Air va aloca locuri apropiate pasagerilor care calatoresc impreuna pe aceeasi rezervare, acolo unde acest lucru este posibil. Clientii isi vor putea schimba locul alocat cu un alt loc pentru un comision care incepe de la 1 euro", a anuntat operatorul aerian low-cost.
Schimbarea se face fie pe www.wizzair.com, fie prin aplicatia pentru smartphone WIZZ cu pana la 3 ore anterior plecarii aeronavei.
Locurile peferate, cum ar fi cele de pe primul rand, pentru debarcare rapida, sau locurile cu spatiu suplimentar pentru picioare, pot fi rezervate pentru un comision mai mare, in functie de disponibilitate si conform regulii primului solicitant.
Astfel, tariful pentru locuri pozitionate in partea din fata a avionului este cuprins intre 3 si 17 euro, iar pentru cele din spatele cabinei costul este de 1 - 2,5 euro.
Sistemul de locuri alocate va functiona din 4 mai pe anumite rute (Budapesta-Barcelona, Katowice-Londra, Bucuresti-Dortmund), urmand ca din 19 mai sa fie introdus pe toate cele 360 de rute Wizz Air din cele 37 de tari.
Clientilor care au rezervat bilete inainte de 8 aprilie pentru zboruri cu locuri alocate le vor fi atribuite locuri in momentul check-in-ului, in timp ce pasagerii care au rezervari care includ WIZZ Xtra legroom si WIZZ Reserved Seat isi vor putea alege locurile fara niciun cost aditional.
"Pasagerii membri WIZZ Premium si WIZZ Privilege Pass isi vor putea alege orice loc in mod gratuit si vor beneficia in continuare de Priority Boarding (prioritate la imbarcare). Incepand cu 8 aprilie, Wizz Air reduce tariful serviciului Priority Boarding la 2 euro", se arata in comunicat.
Compania aeriana opereaza o flota de 55 de aeronave Airbus A320 de la 21 de baze, pe 360 de rute care asigura legatura intre 110 destinatii din 37 de tari. Wizz Air a transportat 15,8 milioane de pasageri anul trecut si s-a listat recent la London Stock Exchange.
Mai multe despre:
#Wizz Air#transport aerian
Pe acelasi subiect: