Tutunul din busteni. Metoda ingenioasa de a trece granita un tren plin cu 70.000 de pachete de tigari
Peste 70.000 de pachete de tigari de contrabanda au fost gasite, vineri, in Punctul de Trecere a Frontierei Vicsani, ascunse in interiorul bustenilor aflati intr-o garnitura de tren, scrie Mediafax.
Potrivit unui comunicat a Politiei de frontiera Suceava, vamesii au descoperit mai multe pachete cu tigari ascunse in interiorul unui bustean dintr-o garnitura de tren din Ucraina care transporta busteni.
Garnitura de tren din Ucraina a intrat, vineri, in tara prin PTF Vicsani, iar la controlul facut de vamesi in statia C.F. Dornesti, cu aparatura specifica din dotare, in interiorul unui bustean au fost observate mai multe pachete cu tigari.
In aceasta situatie, vamesii au cerut sprijinul politistilor de frontiera, care au preluat cercetarile.
Astfel, echipa mixta a facut un control amanuntit asupra bustenilor, ocazie cu care a fost descoperita, in interiorul acestora, o impresionanta cantitate de tigari.
Potrivit purtatorului de cuvant al ITPF Sighetu Marmatiei, Radu Lungu, au fost depistate peste 70.000 de pachete de tigari, iar inventarierea continua.

Mai multe despre:
#contrabanda#tigari
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS