Mos Craciun ne-ar putea aduce 25 km de autostrada. De cand se va putea circula pe tronsonul II de la Timisoara la Lugoj
Mos Craciun ne-ar putea aduce 25 de kilometri de autostrada, spune noul ministru al transporturilor. Este vorba despre lotul doi al tronsonului Timisoara - Lugoj.
Dan Costescu: Potrivit reprezentantilor firmei de constructii, se va putea circula pe autostrada de la Timisoara la Lugoj, peste 10 zile. Tronsonul doi se va lega de primul, de zece kilometri, dat deja in folosinta.
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a verificat, joi, tronsonul 2 al autostrazii Timisoara-Lugoj, dupa ce a parcurs cu masina intregul segment.
"Acest lot de autostrada, asa cum arata acum, este receptionabil. Nu eu decid cine receptioneaza, exista proceduri. In afara de lucrarile care nu tin de siguranta circulatiei, opriri pentru refugii, restul ar putea fi terminat odata cu marcajul. Marcajul ar avea 30 km desfasurat, pentru ca vorbim despre ambele sensuri. Sunt anumite conditii tehnice pentru realizarea marcajelor, care depind de vreme, de umiditate foarte redusa si de temperaturi de peste 4 grade Celsius. Prognozele meteo anunta soare peste 7 -10 zile, dupa care putem sa semnam receptia pentru zona de rulare, fara spatiile organizate in lateralul autostrazii", a declarat ministrul.
Data de 21 decembrie a fost avansata ca termen posibil de receptie, cu toate ca data finala trecuta in contractul de executie este iulie 2016, insa lucrarile sunt realizate in proportie de peste 99%".
Valoarea contractului acestui lot de autostrada, in lungime de 25,625 km, este de 423.256.307 lei fara TVA, din care 360.000.000 de lei provin din Fondul de Coeziune (85%), iar 63.500.000 de lei, de la Guvernul Romaniei (15%). Santierul a fost deschis in anul 2011.
In alta ordine de idei, ministrul Transporturilor a mai declarat ca reabilitarea Garii de Nord Timisoara este in vizorul ministerului, fiind prevazuta sa inceapa in anul 2016.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS