Comisarul UE pentru Transporturi: Accelerarea construcţiei de autostrăzi depinde de autorităţile din România. Întotdeauna au existat surse de finanţare
Adina Valean
Accelerarea construcţiei de autostrăzi în România depinde în principal de autorităţile din România, a declarat, joi, Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, menţionând că întotdeauna au existat posibile surse de finanţare.
"Planuri există. Întotdeauna există planuri, important este ca ele să respecte termene şi să se întâmple totul aşa cum cum este prevăzut. Spun asta pentru că accelerarea construcţiei de autostrăzi în România depinde în principal de autorităţile din România. Întotdeauna au existat posibile surse de finanţare, chiar alternative. Poate că asta ne-a şi încurcat de multe ori pentru că nu am ştiut care este poate mai eficientă. Dar întârzierile şi aşa mai departe, tot felul de lucruri ne-au adus în situaţia în care suntem cu un număr nesatisfăcător de autostrăzi şi kilometri de autostradă. Comisia Europeană, în afara faptului că pune la dispoziţie fonduri statelor membre, inclusiv României, poate mai puţin pentru autostrăzi, dar pune fondurile de coeziune, fondurile regionale şi atunci România poate să se finanţeze şi din aceste fonduri, pe lângă asta recent am adoptat, cu ajutorul Parlamentului European, al Consiliului, în fine, deci acum acum este regulament european, un set de măsuri pe care ar putea să le aplice statele membre pentru a reduce barierele administrative", a spus Adina Vălean.
Ea a explicat că intenţia a fost de a scurta termenele, a face procedurile mai uşoare, astfel încât toate chestiunile care sunt birocratico-administrative legate de permise, diverse analize, studii să dureze mai puţin.
Adina Vălean a afirmat că la nivel european s-a constat că proiectele de infrastructură au întârzieri de multe ori din cauza acestor bariere administrative.
Reprezentanţa Comisiei Europene a organizat joi un dialog online cu Adina Vălean, pe tema "Călătorii în siguranţă - vară 2020". Declarațiile în limba română încep la minutul 17.00.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS