Blue Air introduce două rute interne noi și suplimentează zborurile către toate destinațiile din România. Prețul biletelor pornește de la 9,99 euro
Blue Air
Compania low-cost Blue Air lansează campania "Zboară în ţară" şi introduce două rute interne noi din Bucureşti spre Oradea şi Timişoara, suplimentând, totodată, zborurile către toate destinaţiile din România.
"Începând cu 17 iulie 2020, Blue Air introduce în orarul de zbor două destinaţii interne noi din Bucureşti către Timişoara şi Oradea şi suplimentează zborurile spre şi dinspre Cluj. Pasagerii Blue Air pot achiziţiona bilete pentru noile zboruri interne din România începând de la preţul de 9,99 euro pe segment", informează compania, într-un comunicat.
De asemenea, Blue Air suplimentează zborurile spre toate destinaţiile din România, excepţie făcând aeroportul din Bacău, care intră în lucrări de renovare a pistei din 15 august. În perioada în care Aeroportul Bacău va fi închis, pasagerii vor fi transferaţi la Suceava.
"Pentru a marca această decizie de repoziţionare strategică a companiei spre a servi cu prioritate nevoile pasagerilor din România şi ale turismului şi mediului antreprenorial românesc, Blue Air demarează în weekend-ul 17 - 19 iulie campania 'Zboară în ţară', în cadrul căreia pasagerii pot achiziţiona bilete pentru toate rutele interne cu preţuri începând de la 9,99 euro. Campania este valabilă pentru zborurile cu date de călătorie cuprinse între 7 august 2020 şi 27 martie 2021", se arată în comunicatul operatorului aerian.
Pasagerii Blue Air pot alege din cele peste 20 de zboruri interne pe săptămână către şi dinspre Bucureşti, Cluj, Iaşi, Oradea şi Timişoara.
Astfel, atât în cadrul orarului de vară 2020, cât şi cel de iarnă 2021, Blue Air va opera următoarele rute interne în România: Bucureşti - Timişoara: 10 zboruri/săptămână (rută nouă), Bucureşti - Oradea: patru zboruri /săptămână (rută nouă), Bucureşti - Cluj: cinci zboruri/săptămână (două zboruri noi) şi Bucureşti - Iaşi: patru zboruri/săptămână.
"La Blue Air, suntem bucuroşi că, în condiţii dificile pentru întreaga economie, putem susţine şi noi obiectivul de reconectare a României, punând la dispoziţia antreprenorilor şi a agenţiilor de turism rutele necesare pentru a-şi putea gestiona eficient activitatea în aceste condiţii. Orice perioadă de criză aduce şi oportunităţi, iar noi, la Blue Air, suntem hotărâţi să le fructificăm pentru a crea un produs şi mai atractiv pentru pasagerii noştri. La fel ca Amsterdam, care este o destinaţie pe care ne-o dorim de mult, sunt sigură că Oradea şi Timişoara vor fi destinaţii apreciate în mod deosebit de pasagerii noştri din segmentul corporate-antreprenorial, pe care suntem hotărâţi să îl adresăm cu prioritate prin strategia noastră de repoziţionare comercială post-COVID", spune Oana Petrescu, directorul general al Blue Air.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi. Are peste 1.000 de angajați și operează avioane tip Boeing 737. În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.
Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS