Angajatii Metrorex ar putea inchide din nou usile metroului
Sindicalistii de la metroul bucurestean ameninta ca vor relua protestele in martie, daca administratia nu incepe negocierile pentru un nou contract colectiv de munca. Ei cer majorarea fondului de salarii cu 3,7%. Circulatia metroului a mai fost afectata de o greva de doua zile, in noiembrie anul trecut, cand sindicalistii cereau majorari salariale de 20%.
Presedintele sindicatului de la Metrorex, Ion Radoi, a declarat, astazi, ca bugetul companiei ar putea fi aprobat saptamana viitoare, dar ca acesta va fi inghetat la nivelul celui de anul trecut.
Si asta deoarece Guvernul are datorii de 30 de milioane de euro la societatea Alstom, care se ocupa de mentenanta metroului, iar Fondul Monetar International a introdus din nou Metrorexul pe lista de societati monitorizate si a cerut Guvernului sa achite adatoria.
Radoi a precizat ca nu este normal ca salariile angajatilor de la metrou sa nu fie majorate din cauza acestei datorii, desi comania este pe profit.
"Nu este normal ca din cauza unei datorii catre Alstom, compania Metrorex sa fie monitorizata. Guvernul trebuie sa achite această datorie pentru ca salariatii metroului nu au nicio vina si ei trebuie sa-si primeasca salarii majorate, deoarece metroul inregistreaza profit", a spus Rădoi.
El a mai acuzat Guvernul ca plateste companiei franceze sume cu mult mai mari decat ar trebui. Directorul general al Alstom, Gabriel Stanciu, l-a contrazit insa pe Radoi si a explicat ca sumele datorate au crescut in ultima perioada din cauza majorarii numarului de calatori si a numarului de vagoane introduse in trafic.
Sindicalistii de la metrou au fost in greva generala de doua zile in luna noiembrie a anului trecut, cand cereau majorari salariale de 20%. Greva a fost declarata ilegala.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS