BNR da drumul la marea curatenie a bancilor. Bancherii au liber sa scoata din bilanturi neperformantele recunoscute ca pierdere

Credite proaste de cel putin 10 miliarde de lei ar urma sa fie trecute in conturi extrabilantiere pana la toamna.  Credite neperformante de 6 mld. lei (1,3 mld. euro) care au fost integral provizionate si de la care nu mai exista asteptari rezonabile de recuperare vor putea fi scoase in ur­matoarele luni din bilanturile ban­cilor, in urma declansarii de catre BNR a planului de actiuni pentru reducerea pon­derii neperformantelor din sistemul bancar, agreat cu FMI si CE.  „Sunt credite pentru care bancile si-au asumat practic pierderea, speranta de a le mai recupera nu exista, asa ca n-au de ce sa le mai tina in bilant. Le-am recomandat sa le scoata“, spune Nico­lae Cinteza, directorul Directiei supraveghere din BNR.  Acesta va fi primul pas dintr-un plan de masuri prin care sistemul bancar sa scape de perceptia negativa pe care o are in exterior din cauza ratei foarte mari a neperformantelor privite la modul singular, fara a tine cont de acoperirea cu provizioane in proportie de 68% pe IFRS, scrie ZF.

Saptamana BCE: piata crede ca dobanzile la depozite vor fi duse in premiera sub zero 

Numerosi analisti anticipeaza ca in sedinta de joi Banca Centrala Eu­ro­peana va reduce cu 10-15 puncte procentuale dobanda de politica monetara, aflata acum la minimul record de 0,25%, si va duce dobanda la depozitele constituite de bancile comerciale sub 0%, probabil la -0,1%, pentru prima data in istoria insti­tutiei.  Pietele financiare sunt incantate de perspectiva banilor ieftini si ar reactiona puternic daca banca centrala a zonei euro nu face joi pasii asteptati, atentionaza agentia Thom­son Reuters, potrivit ZF.

Cum se joaca meciul dintre Finante si mediul de afaceri: statul cedeaza cateva batalii, dar castiga razboiul

ln dupa an, consultantii fiscali poarta o "lupta" cu oficialii de la Finante pentru a incerca sa previna sau sa amelioreze efectele noilor taxe si impozite. In ultimul an, consultantii au castigat doua batalii cu Fiscul, dar au pierdut razboiul cu privire la taxa pe stalp. In ultima perioada, autoritatile au devenit mai receptive si au inceput sa comunice mai bine cu mediul de afaceri, spun consultantii, si ca urmare acestia au reusit sa convinga oficialii de la ministerul de Finante sa renunte la doua masuri ce ar fi lezat mediul de afaceri. O prima victorie repurtata a fost cea legata de cresterea perioadei de rambursare a taxei pe valoarea adaugata, informeaza Wall-Street.ro

In cea mai veche statiune din Romania se investeste in gropi in asfalt. Baile Herculane, ucise de dezinteresul autoritatilor

Romania detine o treime din izvoarele termale si minerale ale continentului. De la Baile Felix la Borsec, de la Sovata la Buzias ori de la Baile Tusnad la Herculane, intreaga Romanie ar putea fi un urias spa. Romanii ar putea trai lejer din turismul balnear, dar, se pare ca nu avem nevoie de bani, locuri de munca sau faima, din moment ce statiunile romanesti sunt blocate intr-un colaps latent, potrivit "Romania, te iubesc!", pe Stirileprotv.ro

Povestea lui Will Sterns, americanul care le aduce romanilor reduceri pe telefonul mobil

Entuziasmul si varsta l-au determinat pe fotograful american Will Sterns (36 de ani) sa accepte un job in Romania, in urma cu 13 ani, intr-o companie media. A ramas aici, iar timp de 11 ani s-a ocupat de fotografie, care este in continuare marea lui pasiune. Insa, la un moment dat, impreuna cu doi colegi de serviciu, actualmente parteneri, au venit cu ideea unei afaceri in domeniul marketingului mobil. Asa a luat nastere firma mobuy, care are la baza o combinatie intre modelul japonez de platforme de plata mobile si aplicatiile americane care ofera cupoane cu discounturi. Will spune ca a ales sa investeasca in Romania datorita avantajelor pe care le ofera industria IT locala in acest moment: forta de munca foarte calificata si inca ieftina, precum si nivelul avansat de cunoastere a limbii engleze, care este „limba mama” in IT. Insa, tara noastra risca sa piarda investitii straine in startup-uri daca nu vine cu un program de incurajare a acestora, arata Gandul.info

Razboiul benzinariilor. Lukoil scade cu 17% si risca sa piarda locul 3 in fata MOL

Lukoil Romania, al treilea cel mai mare distribuitor local de produse petroliere, cu o retea formata din 300 de benzinarii, a avut anul trecut afaceri de 4,97 mld. lei (1,12 mld. euro), cu 17% mai mici fata de cele 6 mld. lei inregistrate in 2012.  Dupa aceasta scadere, locul al treilea detinut de rusi in comertul cu carburanti din Romania se clatina in fata rivalilor de la MOL, care au depasit si ei pragul de un miliard de euro dupa preluarea benzina­riilor italienilor de la Eni (Agip), arata ZF.

Jumatate din calea ferata, taiata la fier vechi

Dispare sau nu dispare 40% din calea ferata? O propunere aberanta, la prima vedere, s-a aflat zilele trecute pe masa Guvernului. S-a discutat „intr-o prima lectura“, Memorandumul care cuprinde masuri pentru eficientizarea sectorului de transport feroviar al Romaniei. Documentul are si o propunere care a starnit un mare scandal printre reprezentanții industriei feroviare: „concentrarea pe o retea feroviara mai restransa“ sau, cu alte cuvinte, rețeaua naționala de cale ferata sa se reduca la aproximativ 6.200 km (n.r. – 10.000 km de linie desfașurata, fața de 20.000 km cați sunt in prezent).  Adio, investiții  „Deocamdata, nu a fost adoptat. Adica nici nu l-au respins. Dar sa vii cu propunerea sa inchizi linii care unesc localitați, orașe... este o aberație. Pe ceea ce ei au scris, nimeni nu mai face investitii" spune Ștefan Roseanu, consultant pe segmentul de transport feroviar la Bruxelles, noteaza Capital.

UBS, investigata in Belgia pentru spalare de bani si crima organizata 

UBS, cea mai mare banca elvetiana, este investigata de autoritatile elvetiene pentru acuzatii de spalare de bani si activitati de crima organizata, relateaza Bloomberg.  Un purtator de cuvant al procuraturii din Bruxelles a declarat ca investigatia va fi condusa de judecatorul Michel Claise.  Angajatii UBS au contactat belgieni bogati, inclusiv directori generali si sportivi, intr-o perioada de 10 ani, incurajandu-i sa deschida conturi nedeclarate in Elvetia, a relatat publicatia M... Belgique, fara sa mentioneze sursa informatiilor.  UBS Belgium a contribuit la organizarea transferurilor unor sume mari de bani catre Elvetia, potrivit publicatiei.

Germania reia ideea unui nou ajutor financiar international pentru Grecia 

Ministrul german de Finante, Wolfgang Schauble, a reluat ipoteza unui al treilea program de sprijin financiar pentru Grecia, in valoare de pana la 10 miliarde de euro, intr-un interviu acordat publicatiei german Focus, relateaza AFP, potrivit Mediafax.  "Este posibil ca Grecia sa aiba nevoie de un nou ajutor, de o valoare limitata. Este vorba despre un nivel mult mai scazut decat in cele doua programe anterioare, o suma de o singura cifra", a spus Schauble.  Statul elen a beneficiat de sprijin financiar din partea partenerilor europeni si a FMI din 2010, sub forma a doua programe succesive in valoare de 240 de miliarde de euro, acordate in schimbul unor reforme profunde care au sufocat economia.

Plan de 6 miliarde de euro pentru stimularea economiei Spaniei

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, pregateste un plan in valoare de 6 miliarde de euro pentru stimularea cresterii economice, care va fi urmat de modificari ale legislatiei muncii, inainte ca guvernul sa intre in vacanta de vara in august, relateaza Bloomberg. Spania a inregistrat in primul trimestru cea mai rapida crestere trimestriala dupa 2008, de 0,4%, potrivit datelor Institutului National de Statistica din aceasta tara.  Premierul mizeaza pe aceasta redresare pentru a reduce deficitul bugetar, in timp ce somajul afecteaza 25% din populatie.