Comisionul ascuns din contractele de leasing, toate firmele din Romania il practica. 100 de indicatori arata pozitia noastra fata de celelalte state UE. La multi ani Europa! si fuziunea gigantilor Omnicom si Publicis nu mai are loc
In fiecare dimineata citim site-urile romanesti si straine si strangem stirile de top de la Bloomberg la Ziarul Financiar, pentru cel mai bun update. Urmareste Incont.ro pe site sau pe Facebook. Transmitem informatiile care fac toti banii. Powered by StirileProTV.
100 de indicatori arata pozitia Romaniei fata de celelalte state din UE. La multi ani Europa!
ZF a identificat cu ocazia Zilei Europei, sarbatorita astazi, 100 de indicatori care arata pozitia Romaniei fata de celelalte state din UE. Romania ocupa locul I in UE la productia de floarea-soarelui, la viteza de descarcare pe internet si la rata de crestere a productiei de masini – acestea sunt doar trei domenii la care Romania primeste punctaje maxime prin comparatie cu celelalte state ale UE - conform centralizarii de catre redactorii ZF a 100 de indicatori economici pentru care exista date comparative si pentru celelalte state membre. Pe de alta parte, Romania ocupa o pozitie fruntasa si in ceea ce priveste cheltuielile pe care le face pentru constructia de autostrazi: pentru un kilometru statul roman a reusit sa cheltuiasca 23 de milioane de euro, in timp ce statul bulgar are un cost de 2 mil. euro pentru fiecare kilometru construit de autostrada - acesta fiind cel mai scazut cost la nivelul tarilor membre ale UE.
In ultimul an, in Romania a aparut o Directie de Informatii Fiscale: indicațiile cu iz penal ajung la procurori
Fiscul, prins in jocul global al depistarii banilor din off shore-uri sau „optimizati fiscal“, a intrat, cu si fara voie, intr-un schimb intens de informatii. In ultimul an, in Romania a aparut o Directie de Informatii Fiscale si au fost demarate negocieri cu mai multe „tax havens“: Gibraltar, Guernsey, Jersey, Sainte Vincent si Grenadine, Insula Man. Iar informatiile cu iz penal ajung si la procurori, scrie Capital.
Cea mai mare crestere reala a salariilor din 2009 incoace. Sfaturi pentru romanii care incep din nou sa ia credite
Romanii par sa fi prins din nou gustul cumparaturilor si al imprumuturilor la banca. Consumul si creditarea dau primele semne de revenire de la inceputul crizei. Asta dupa ce in prima parta a anului salariile angajatilor din mediul privat au avut cea mai mare crestere reala din 2009 si pana in prezent. Chiar si asa, romanii raman printre cei mai pesimisti dintre europeni potrivit unui studiu publicat recent. E greu de spus daca banii s-au dus pe masini de spalat, televizoare sau vacante, cert este ca in martie soldul creditelor de consum a crescut pentru prima data in ultimii 2 ani, informeaza stirileprotv.ro
Clauza abuziva? Comisionul ascuns din contractele de leasing. Toate firmele din Romania il practica
O intreaga industrie financiara din Romania abuzeaza de o practica condamnata recent de Curtea Europeana de Justitie. Firmele de leasing cer clientilor sa plateasca rata exclusiv in lei, la un curs impus, desi finantarile sunt acordate in euro. Concret, potrivit calculelor Economica.net, bazate pe datele www.conso.ro, un client care si-a luat un automobil de 15.000 de euro prin leasing pe cinci ani plateste lunar cu pana la 30 de lei mai mult decat ar face-o daca ar avea posibilitatea sa achite cu euro cumparati de la o casa de schimb valutar.
Cine vrea sa transforme marginea Europei intr-o noua Africa?
In septembrie 2008, dupa caderea Lehman Brothers, criza financiara globala a oprit 30% din comertul lumii, bancomatele erau cat pe ce sa se blocheze, iar cele mai mari banci occidentale au fost in buza falimentului. Astazi, cele mai bogate si mai puternice tari ale lumii pare ca fac in fiecare zi pasi catre un razboi si nimeni nu sesizeaza catastrofa care se apropie. Ucraina nu este nici Egipt, nici Libia si nici macar Siria, iar odata destabilizata, vor fi necesare decenii pentru a reveni la normalitate. Oamenii au ajuns parca sa-si piarda capul. Atunci cand s-a pus problema excluderii Greciei din Uniunea Europeana, s-a spus ca aparitia euro este o pavaza contra razboiului din Europa. Franta si Germania nu vor mai putea niciodata sa intre intr-un conflict atata timp cat vor avea o moneda comuna, scrie ZF.
Grefier, pozitia pentru care se "bat" mii de romani. Salariile urca la peste 4.000 de lei
Stabilitatea unui loc de munca intr-o institutie de stat, salarii motivante, locuinta de servciu si tinuta vestimentara asigurata. Acestea sunt doar cateva dintre avantajele functiei de grefier, devenita tot mai populara in randul romanilor, care se bat si cate 10-15 pe un loc la cursurile scolii de profil. Meseria de grefier face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, scrie Wall-Street.ro.
Guvernatorul, premierul si statul arendas. Morala unei FABULE politico-fiscale: „Un pic mai rau ca-n Mozambic”
Cei "trei miliarde de lei vechi" invocati zilele trecute de guvernatorul BNR, din postura de om de afaceri, pentru plata, intr-un trimestru, a impozitului pe profit au readus in atentie povara fiscala a firmelor din Romania. Chiar daca replica premierului nu s-a lasat asteptata - " ( Mugur Isarescu n.n.) Are profit mai mult, cum de altfel au toate companiile din Romania", analistii contactati de Gandul vorbesc de "aberatii" fiscale, unele mai vechi, dar care macina nervii patronilor, intre care dubla impozitare a profitului, in cazul acordarii de dividende, sau altele, mai noi, amintind aici varianta in care companiile care platesc celebra "taxa pe stalp" vor putea merge la fisc sa ceara chiar “scutirea de impozitul pe profitul reinvestit in stalp”, dupa cum sustine Cristian Paun, profesor de economie la ASE. Pana atunci insa, clasamentele mondiale sunt clare. Romania este in continuare depasita de tari precum Bulgaria, dar si de Mozambic sau Sierra Leone la numarul de plati aferente taxelor pe care trebuie sa le faca firmele intr-un an potrivit Gandul.info.
„Constructiile nu sunt o prioritate pentru investitiile publice. Banii se duc in zone care aduc voturi“
Alexandros Ignatiadis, unul dintre oamenii de afaceri care detin compania de constructii Octagon, spune ca 2014 va fi un an similar cu cel precedent in ceea ce priveste piata locala a constructiilor, in contextul in care amprenta alegerilor europarlamentare si prezidentiale asupra acestei industrii nu va fi una prea mare, potrivit ZF.
Omnicom si Publicis abandoneaza planul de 35 de miliarde de dolari, de a crea cea mai mare companie de publicitate din lume
Omnicom Group Inc. (OMC) si Publicis Groupe SA (PUB) au abandonat planul de 35 de miliarde dolari de a crea cea mai mare companie de publicitate din lume, scrie Bloomberg. Cei doi giganti sustin ca nu au putut depasi obstacolele care au incetinit progresul spre finalizarea afacerii. Intarzierea fuziunii a creat nesiguranta pentru investitori, angajati si clienti, au explicat cele doua companii intr-un comunicat. Ambele boarduri au votat in unanimitate sa puna capat acestei situatii, fara taxe de reziliere. “Decizia de a incheia astfel procesul nu a fost nici placuta, nici usoara, dar a fost ncesara”, a declarat CEO-ul Publicis, Maurice Levy. Publicis si Omnicom, doua dintre cele mai mari companii de publicitate din lume, au anuntat, anul trecut, la Paris, ca vor fuziona, creand astfel cel mai mare grup de advertising la nivel mondial.
Franta, Germania, BCE si CE sunt acuzate ca au santajat Irlanda sa accepte programul de bailout
Institutiile europene au folosit actiuni de „intimidare“ asupra Irlandei si au amenintat tara cu excluderea din zona euro pentru a o forta sa accepte programul de bailout al creditorilor internationali, sustine Phillipe Legrain, un fost consilier economic al presedintelui Comisiei Europene José Manuel Barroso, scrie EUobserver, citat de ZF. Acesta a acuzat Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana ca au ajutat Franta si Germania sa faca presiuni ca platitorii de taxe irlandezi sa fie singurii care sa suporte datoriile de 64 miliarde de euro acumulate de bancile irlandeze, o actiune pe care fostul consilier a descris-o ca fiind „nedreapta si insuportabila“. si ca au urmarit in primul rand interesele bancilor.
Rata somajului din Grecia a scazut in februarie pentru a cincea luna consecutiv
Rata somajului din Grecia a scazut in februarie pentru a cincea luna consecutiv, la cel mai redus nivel din mai mult de un an, evolutie care confirma ca economia elena iese din recesiunea ultimilor sase ani, relateaza Kathimerini.