Norvegienii fac la Tulcea vapoare pentru gigantul Petrobras, bancile din Romania isi vand clientii intre ele, ce se intampla cu depozitele si creditele si cele sase industrii care inca mai merg pe plus in China
In fiecare dimineata citim toate site-urile romanesti si straine si strangem stirile de top de la Bloomberg la Ziarul Financiar, pentru cel mai bun update. Urmareste Incont.ro pe site sau pe Facebook. Transmitem informatiile care fac toti banii. Powered by StirileProTV.
Norvegienii fac la Tulcea doua vapoare pentru gigantul petrolier de stat brazilian Petrobras. Contractul total este de 1,1 mld. dolari
Actionarii norvegieni ai santierului naval din Tulcea au primit un contract de 1,1 miliarde de dolari al carui beneficiar final este gigantul petrolier brazilian Petrobras, cu afaceri anuale de 144 miliarde de dolari. Santierul Naval Tulcea, cu afaceri de 120 mil. euro si 2.900 de angajati, va construi caroseriile a doua nave de constructie offshore, in baza unei comenzi de peste un miliard de dolari primita de compania - mama, grupul norvegian Vard, de la Petrobras. Navele vor fi folosite pentru a monta infrastructura submarina necesara exploatarii de hidrocarburi in marile teritoriale ale Braziliei. "Contractele reprezinta cea mai mare comanda din istoria Vard, cu o valoare cumulata de aproximativ 1,1 miliarde de dolari", au precizat reprezentantii companiei norvegiene. Vard este noul nume al companiei STX OSV Holdings. Contractele vizeaza construirea a patru nave de montare a conductelor submarine. In Romania, Vard detine santierele navale de la Tulcea si Braila, doua dintre cele mai mari cinci companii din industria navala in care lucreaza aproape 5.000 de salariati, scrie ZF.
Bancile din Romania isi vand clientii intre ele. Ce se intampla cu depozitele si creditele persoanelor transferate?
Sute de mii de clienti, depozite si credite de sute de milioane de euro au trecut in ultimul an din portofoliul unor banci din Romania in cel al altora mai solide si mai puternice financiar in urma unor intelegeri care nu au implicat in nicio forma vointa clientilor. Clientii s-au regasit anul acesta in postura de a schimba creditorul sau, dupa caz, institutia unde au ales sa-si tina economiile. Cel mai recent caz este cel al clientilor persoane fizice cu depozite la RBS care au trecut cu arme si bagaje in portofoliul Unicredit Tiriac. Mai devreme in acest an, alti 150.000 de clienti ai Citibank au trecut la Raiffeisen. Potrivit legislatiei, cel putin intr-o prima faza, banca cumparatoare nu are voie sa modifice conditiile de costuri pe care clientul preluat la avea la vechea sa banca, scrie Capital.
Mega Image are liber la extindere. "Un retailer are voie sa se extinda in acest mod agresiv, atat timp cat o face in mod organic, prin expansiune si nu prin achizitii de la alti concurenti“
Retailerul belgian Mega Image, cu afaceri de aproape 400 mil. euro, a ocupat Bucurestiul si imprejurimile cu peste 200 de magazine, lasand foarte putin loc de manevra competitorilor sai pe de-o parte si eliminand multi dintre micii jucatori traditionali, pe de alta. Mai mult, belgienii continua sa se extinda, iar Consiliul Concurentei spune ca nu exista nicio piedica in calea expansiunii lantului atata timp cat nu sunt achizitionate retele concurente. Peste 45.000 de afaceri mici din comert au tras obloanele in ultimii ani pentru ca nu au reusit sa tina piept crizei financiare si supermarketurilor care au atacat exact teritoriul controlat anterior de afacerile de familie din retail, noteaza ZF.
Marius Dragne, Xella: Reducerea TVA la achizitia unui apartament nou ar stimula piata de constructii
Piata de constructii nu da semne de revenire nici in acest an, chiar daca PIB a cunoscut o crestere semestriala de 1,7%, bancile. Autoritatile nu au luat pana acum o decizie concreta de stilmulare a consumului. Marius Dragne, CEO-ul Xella Romania, producator al brandului de BCA Ytong, sustine ca o masura care ar putea aduce o crestere a pietei ar tine de reducerea TVA la achizitia unui apartament nou. "In piata de constructii nu sunt semne majore de revenire a consumului. Bancile si institutiile statului ar putea influenta in continuare pozitiv acest aspect prin adoptarea unor masuri concrete. Programul «Prima Casa» a fost unul foarte binevenit in sustinerea consumului de locuinte, dar este nevoie de o strategie in acest sens, de un set de masuri de sustinere a constructiei si achizitiei de locuinte noi, dincolo de programe punctuale, care fluctueaza si sunt ajustate anual. Reducerea TVA la achizitia unui apartament nou ar fi un exemplu care poate incuraja consumul si evolutia pietei de constructii noi. Consumul din piata imobiliara va influenta in mod direct consumul de materiale de constructii", a declarat Dragne pentru Wall-Street.ro
Fiecare client lasa la Paul sase euro la casa. Lantul de brutarii se uita acum dupa spatii in Centrul Vechi si in Aeroportul Otopeni
Lantul de brutarii Paul este vizitat zilnic de circa 2.000 de clienti, fiecare lasand la casa in medie sase euro, potrivit calculelor ZF. Cele mai cautate produse sunt painea si macaroons, insa preferintele clientilor difera in functie de brutarie. Anul trecut compania Moulin D’Or, care opereaza brutariile Paul, aflata in portofoliul oamenilor de afaceri Puiu Popoviciu si Radu Dimofte, a avut o cifra de afaceri de 19,2 milioane de lei (4,3 milioane de euro), in crestere cu 36% comparativ cu anul anterior. Reteaua a intrat pe piata locala in 2008, ultimul an de boom economic, si s-a concentrat pe Capitala. Paul a acoperit initial zona Dorobanti si centrul comercial Baneasa. Acum cauta spatii pentru expansiune in Centrul Vechi al Capitalei si in aeroportul Otopeni, care atrage anual sapte milioane de pasageri, potrivit ZF.
Cofondatoarea Zara si cea mai bogata femeie din Spania a murit
Rosalia Mera, miliardara spaniola care a pus bazele Zara si a ajutat ca firma sa devina unul din cei mai mari retaileri vestimentari din lume, a murit la varsta de 69 de ani, noteaza Bloomberg. Evenimentul a fost anuntat astazi pe pagina de internet a Inditex, compania mama a Zara. Mera a suferit o hemoragie cerebrala pe 14 august, in timp ce se afla in vacanta impreuna cu fiica ei, Sandra, pe insula Menorca, potrivit cotidianului El Pais. Mera este cofondatoarea Inditex, alaturi de sotul ei de care intre timp s-a despartit, Amancio Ortega. Cei doi au deschis primul magazin Zara in 1970, care initial vindea halate de baie pentru femei. Acum, compania numara sase branduri diferite, cu peste 6.000 de magazine pe 86 de piete si a avut in 2012 vanzari de 21 miliarde de dolari.
Cele sase industrii care inca mai merg pe plus in China
China ramane una dintre cele mai dinamice piete din lume, insa nu pentru toate ramurile sale. Tara se confrunta si ea cu efectele crizei, dar mai are in maneca o serie de industrii al caror ritm de crestere este unul substantial, potrivit CNN Money. Domeniul alimentar este pe val, datorita faptului ca tara are 1,3 miliarde de guri de hranit, la fel ca si sistemul medical, care se bucura de un sprijin substantial din partea guvernului. Alaturi de acestea, in China se mai cheltuieste pe educatia privata, acum dorita si de clasa mijlocie, energia verde, propulsata de ingrijorarea chinezilor cu privire la poluare, cloud-ul din domeniul IT (prin vanzarea de servicii si servere) si comertul online, ce a strans 120 de miliarde de dolari numai in 2011.
Studiu: folosirea Facebook ne face mai tristi
Daca ne apuca o usoara nostalgie la vederea pozelor frumoase de pe Facebook ale prietenilor virtuali, nu suntem singurii. Potrivit unui studiu al Universitatii din Michigan si citat de CNN, de ce se logheaza mai des pe Facebook, de aceea oamenii risca sa se simta mai demoralizati cu privire la propria viata. Subiectii implicati in studiu trebuiau sa descrie cat de multumiti erau cu viata lor si cat de singuri se simteau, acordand note, de fiecare data dupa ce se logau pe reteaua de socializare. Concluziile au fost ca, dupa o perioada de observare de doua saptamani, nivelul de satisfactie personala a celor intervievati scadea. Prin contrast, aceeasi analiza arata ca interactiunile fata in fata au un efect cat se poate de benefic asupra oamenilor, in timp.
Jocurile Olimpice isi arata roadele abia dupa un an pentru turismul britanic
Marea Britanie a primit mai bine de un vizitator la fiecare secunda, in luna iunie, un efect intarziat al popularitatii castigate in timpul Jocurilor Olimpice de vara din 2012, scrie The Telegraph. Cifrele oficiale arata ca aproape 2,9 milioane de turisti au venit in tara in iunie, o crestere cu 12 procente fata de aceeasi luna a anului trecut, potrivit Biroului National de Statistica. Avantul inregistrat in iunie a facut ca primele sase luni ale anului sa numere 15,2 milioane de turisti veniti de peste hotare, cea mai buna cifra de dinaintea declansarii crizei financiare din 2008 si o imbunatatire cu patru procente fata de aceeasi perioada din 2012. In plus, cei care calca pragul tarii lasa si cu pana la 13% mai multi bani decat in jumatatea anului precedent, ducand la un record de peste zece miliarde de euro.