Bine ati venit in noua paradigma de crestere economica: unii veti supravietui, altii veti muri, podiumul profiturilor din sistemul bancar si comparatie de preturi in hipermaketuri dupa scumpirile de la 1 aprilie
In fiecare dimineata citim site-urile romanesti si straine si strangem stirile de top de la Bloomberg la Ziarul Financiar, pentru cel mai bun update. Urmareste Incont.ro pe site sau pe Facebook. Transmitem informatiile care fac toti banii. Powered by StirileProTV.
Bine ati venit in noua paradigma de crestere economica: unii veti supravietui, altii veti muri. Degeaba asteptati sa va salveze guvernul/statul, ca nu stie cum si nu-si bate capul cu acest lucru
Datele statistice: anul trecut, Romania a avut o crestere economica de 3,5%, cu un boom neasteptat al consumului in decembrie. In februarie, cifra de afaceri in comertul cu amanuntul (produse alimentare, nealimentare si carburanti) a inregistrat un plus de 8,7% fata de februarie 2013, fiind cel mai puternic avans din ultimele 14 luni. De sase luni consecutive, comertul creste. Impresia mediului de afaceri si a populatiei: de unde aceasta crestere economica, pentru ca la noi nu se vede nimic. Este o neregula undeva, INS calculeaza gresit evolutia indicatorilor macro? Poate sa creasca consumul la nivel macro, iar la nivel micro sa nu fie asa? Datele generale inseamna suma datelor individuale. Economistul sef de la Raiffesien, Ionut Dumitru, ofera un raspuns: Este evidenta cresterea consumului la nivelul intregii piete de retail, insa asta nu inseamna ca se simte la nivelul fiecarei companii, scrie Cristian Hostiuc in ZF.
Doi ani cu Victor Ponta - taxe, balbe si risipa
In aprilie 2012, Victor Ponta venea la putere dupa o motiune de cenzura cel putin controversata. In ciuda declaratiilor triumfaliste lansate dinspre Palatul Victoria, viata in Romania nu s-a schimbat in bine in aceasta perioada. PIB-ul a crescut in 2013 cu 3,5% fata de anul anterior, inregistrand, astfel, al treilea an consecutiv pe plus. Potrivit Bancii Nationale, investitiile straine au ajuns anul trecut la 2,7 miliarde de euro, cu 27% mai mult decat in 2012. Rata inflatiei a scazut la un nivel- record, de numai 1,55% pe an. In timp ce exporturile au atins in 2013 un nivel-record, de aproape 50 de miliarde de euro, valoarea lor majorandu-se cu circa 10% fata de 2012. Aparent sunt motive suficiente pentru a cataloga drept pozitiva politica economica a guvernului Ponta. Iar premierul nu a ezitat sa o faca. Asta deşi multi experţi pun sub semnul intrebarii cifrele oficiale. „Un rezultat atat de apropiat de ritmul potential de crestere de 4% nu ar fi putut să fie acompaniat de o reducere a inflatiei atat de ampla, justificata si justificabila prin mentinerea unui deficit de cerere important“, explica analistul economic Lucian Isar, noteaza Capital.
De ce risca Romania sa piarda peste 1,7 miliarde de euro bani europeni si chiar sa-i plateasca din propriul buzunar daca nu termina la timp autostrazile si modernizarile de cale ferata
Romania risca sa piarda peste 1,7 miliarde de euro finantare nerambursabila europeana pe infrastructura si sa plateasca aceasta suma chiar din buzunarul propriu, daca nu reuseste sa termine mai multe lucrari feroviare si tronsoane de autostrazi pana la finalul anului 2015. "Da, riscam acest lucru", recunoaste ministrul Dan Sova, care da insa asigurari ca lucrarile vor fi gata inainte de momentul limita. Si asta desi, oficial, din cauza tergiversarilor institutionale, termenele contractuale de finalizare pentru autostrazile in cauza sunt abia in 2016, iar lucrarile la calea ferata inregistreaza intarzieri masive, scrie Hotnews
Cat costa acelasi cos de produse la Carrefour, Kaufland, Cora, Auchan, Billa si Mega Image, dupa scumpirile de la 1 aprilie
A doua zi dupa introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenti pe litrul de carburant, care conduce automat la marirea preturilor, si cu mai putin de trei saptamani inainte de Paste, Gandul a mers in marile lanturi de magazine pentru a vedea cat costa dupa 1 aprilie o parte dintre produsele pe care le cumpara multi romani. Carrefour este cea mai ieftina retea de comert modern, in timp ce Mega Image este cea mai scumpa, potrivit unui calcul Gandul, folosind un cos care ar putea fi utilizat si pentru masa de Paste, in care au fost puse aceleasi tipuri de alimente. La cosul pe care gandul l-a facut de Craciun, cea mai ieftina retea a iesit Kaufland.
Raiffeisen, Banca Transilvania si BCR au ocupat podiumul profiturilor din sistem
Raiffeisen si-a pastrat anul trecut pozitia de cea mai profitabila banca de pe piata, cu un rezultat net de 458 milioane de lei (104 mil. euro), fiind urmata de Banca Transilvania cu 375 mil. lei, BCR cu 336 mil. lei. Clasamentul primelor cinci profituri din sistemul bancar este completat de ING Bank cu un profit brut de 216 mil. lei si de Garanti cu 93 mil. lei, potrivit ZF.
Leroy Merlin ar vrea sa cumpere trei unitati Baumax si un magazin de bricolaj OBI. Ce alte planuri au francezii pe piata
Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin ar fi interesat sa achizitioneze mai multe unitati ale Baumax si OBI in Romania, cele doua companii fiind pe punctul de a iesi de pe piata locala din cauza pierderilor suferite in regiune, au declarat pentru Wall-Street.ro surse din piata. Potrivit surselor citate, Leroy Merlin ar fi pus ochii pe trei unitati ale Baumax si una a retailerului german OBI.
Schema „Subventii pentru 20 de joburi“: statul suporta o parte din cheltuielile salariale pentru 1.500 de firme daca infiinteaza 30.000 de slujbe
Statul va acoperi o parte din cheltuielile salariale pentru aproximativ 1.500 de companii care trebuie sa creeze in total 30.000 de locuri de munca, bugetul noii scheme de ajutor de stat valabile sapte ani fiind de 2,7 mld. lei (circa 600 mil. euro). Noua schema de ajutor de stat va fi valabila de la 1 iulie 2014 pana in 2020. „In ultimii cinci ani am mai avut scheme de ajutoare de stat, insa daca ne uitam la rezultatele lor si la indicatorul somaj, nu as spune ca au avut un impact substantial. Somajul a crescut, chiar daca economia si-a revenit. Firmele gandesc pe termen lung. Cand ai o companie care trebuie sa supravietuiasca in conditii de criza, apetitul pentru angajari, chiar cu astfel de scheme de ajutor de stat, ramane redus. Pe termen lung soarta unei firme depinde de piata, nu de scheme de ajutor de stat. Masura este binevenita. Dar, daca piata nu da semne de stabilizare, companiile nu iau decizii sa angajeze, doar pentru ca exista o schema de ajutor de stat“, a comentat analistul Aurelian Dochia, arata ZF.
Primarii care investesc in fotbal cand batranii nu au ce manca. Cum ar putea schimba Biserica soarta bunicilor
Batranii se sting cu zile rapusi de boli dar mai ales de singuratate. La sate, unde sunt cei mai multi batrani singuri, asistenta sociala e ca si inexistenta. Primarii fac cheltuieli aberante, au alte prioritati. Varstnicii, mai putin importanti ca fotbalul. In Galbinasi, judetul Buzau, primarul, Dumitru Dragomir, s-a gandit ca nu degeaba poarta nume cu rezonanta in fotbal asa ca a investit in echipa locala a comunei: Tricolorul Galbinas. A ingradit terenul, a pus banci si camera de luat vederi. Total: 200 de milioane de lei vechi. Antrenorul jucator e chiar fiul primarului, iar fotbalistii presteaza gratis pentru placerea spectacolului. Primarul mai are un proiect cu care se mandreste: parcul pentru copiii care este insa incuiat cu lacat. Intre timp, in comuna sunt oameni care n-au ce manca. Urmariti intreaga ancheta Romania, te iubesc! pe www.stirileprotv.ro
Cuba denunta o noua retea de socializare "suvbersiva", finantata de catre SUA
Compania cubaneza de Telecomunicatii (Etecsa) a acuzat duminica Statele Unite ca au lansat alt program "subversiv", numit "Piramideo", care utilizeaza, la fel ca un program precedent, "Zunzoneo", retele de socializare pentru a incuraja criticile la adresa regimului comunist. "Asa cum au procedat si cu precedentul program (Zunzoneo), «Piramideo» incurajeaza crearea unei retele de «prieteni»", scrie ziarul Juventud Rebelde, potrivit AFP, citand-o pe directoarea serviciilor de telefonie mobila Etecsa Hilda Arias. Arias a declarat ca o persoana inscrisa in Piramideo poate trimite un singur SMS tuturor membrilor din "piramida" sa (grup de prieteni). Programul Zunzuneo, lansat in 2009 de catre Agentia americana pentru Dezvoltare Internationala (USAID), a functionat pana in 2012, devenind un "Twitter cubanez", menit sa transmita mesaje destinate, potrivit autoritatilor, destabilizarii regimului.
Sun Pharma cumpara Ranbaxy pentru 3,2 miliarde de dolari
Sun Pharmaceutical Industries Ltd. (SUNP), cel mai mare producator de medicamente din India dupa valoarea de piata, va cumpara Ranbaxy Laboratories Ltd. (RBXY) pentru 3,2 miliarde de dolari, cea mai mare tranzactie facuta de o companie indiana in ultimii doi ani, transmite Bloomberg.