Ne-am luat tara inapoi. Cum crestem economia?; RCS&RDS negociaza achizitia unei distributii de electricitate in Romania; colapsul pensiilor: principala provocare a bugetului pentru 2015
In fiecare dimineata citim site-urile romanesti si straine si strangem stirile de top de la Bloomberg la Ziarul Financiar, pentru cel mai bun update. Urmareste Incont.ro pe site sau pe Facebook. Transmitem informatiile care fac toti banii. Powered by StirileProTV.
Ne-am luat tara inapoi. Cum crestem economia?
Prin votul din 16 noiembrie poporul a aratat ca puterea ii apartine, ca a inteles ce este democratia si ca asteapta lideri puternici, cinstiti si competenti, capabili sa planuiasca si sa execute o strategie care sa faca din Romania o tara ca afara. Clasa politica este paralizata si confuza. Cei care au castigat nu inteleg de ce si cum si nici nu se arata dispusi sa isi asume responsabilitatea guvernarii. Cei care au pierdut fara sa inteleaga de ce cred ca mai pot continua desi si-au pierdut legitimitatea. Mesajul votului din 16 noiembrie a fost clar: presedintele este singurul validat de popor. Ceilalti trebuie sa se intoarca la urne. Este de domeniul bunului-simt ca odata ce ne-am luat tara inapoi, nu mai putem sa o dam spre administrare acelorasi persoane, scrie ZF.
Colapsul pensiilor: Principala provocare a bugetului pentru 2015
Principala provocare a bugetului va fi si in 2015 finantarea pensiilor. Contributiile de asigurari sociale nu mai reusesc de peste cinci ani sa acopere plata, fiind necesare subventii uriase de la bugetul de stat. In acest context, reducerea CAS si cresterea cu 5% a pensiilor va adanci semnificativ deficitul, mai ales ca anul trecut, de exemplu, aproape tot sodul bugetar negativ a fost creat de pensii, arata Capital.
RCS&RDS negociaza achizitia unei distributii de electricitate in Romania
Grupul RCS&RDS negociaza cu firma italiana Enel achizitia uneia dintre societatile zonale de distributie si furnizare a energiei electrice din Romania, cea din Banat, scrie economica.net
Ce sugestii au analistii pentru bugetul anului 2015: Guvernul sa negocieze cu FMI un deficit mai mare. Cresterea fiscalitatii trebuie evitata ca sa nu ameninte economia
Guvernul trebuie sa incerce sa negocieze cu FMI si Comisia Europeana o tinta de deficit bugetar mai mare pentru 2015, iar cresterea fiscalitatii ar trebui evitata deoarece va avea un „efect de bumerang“ asupra economiei, fiind necesara incurajarea investitiilor si a consumului, considera analistii economici. Esuarea negocierilor si respectarea deficitului negociat anterior cu partenerii externi, de 1,4% din PIB, ar impune cresterea unor impozite anul viitor si majorarea bazei de impozitare, in opinia analistilor, potrivit ZF.
Antreprenorii, catre guvernanti: NU va atingeti de cota unica si pastrati CAS redusa!
Fiecare dintre cele opt intalniri de anul acesta ale grupului de lucru pentru IMM-uri, mediul de afaceri si turism din cadrul Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei cu reprezentantii guvernului a inceput cu doua solicitari ferme: nu va atingeti de cota unica si pastrati nivelul CAS redus. Ce isi mai doresc antreprenorii de la guvernanti pentru ca Romania sa fie tara europeana cu cel mai prietenos mediu de afaceri pentru antreprenori pana in 2020, aflati pe wall-street.ro
Primele semnale bune pentru creditare: portofoliile bancilor au crescut cu 800 mil. lei in octombrie
Bancile aveau la sfarsitul lunii trecute credite acordate populatiei si companiilor de aproape 214 miliarde de lei (circa 48,5 mld. euro), cu 3% sub nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor BNR. Ritmul de scadere s-a dimininuat fata de septembrie, cand fusese consemnat un declin al stocului de credite de aproape 5%, noteaza ZF.
O companie angajeaza 20 de IT-sti pe saptamana pana la sfarsitul anului. Ce teste se dau la recrutare
Subsidiara din Romania a Stefanini, unul dintre principalii jucatori globali in externalizarea de servicii IT, angajeaza pana la sfarsitul anului, in medie, cate 20 de specialisti IT in fiecare saptamana. Reprezentantii companiei vor sa acopere astfel cele 120 de posturi deschise in centrele din Bucuresti si Sibiu. Cele mai multe job-uri sunt disponibile in Capitala, informeaza gandul.info
Uber va fi evaluata la 40 miliarde dolari
Uber este aproape de a incheia cu succes o noua runda de finantare, in urma careia valoarea companiei va urca undeva la 35-40 miliarde dolari, transmite Bloomberg. T. Rowe Price se numara printre investitori.