O mie de "baieti destepti" au incasat 1,5 mld. euro din retrocedari; supraevaluari de 300 de ori ale terenurilor
In fiecare dimineata citim toate site-urile romanesti si straine si strangem stirile de top de la Bloomberg la Ziarul Financiar, pentru cel mai bun update. Urmareste Incont.ro pe site sau pe Facebook. Transmitem informatiile care fac toti banii. Powered by StirileProTV.
O mie de „baieti destepti“ au incasat 1,5 miliarde de euro din retrocedari. Bilant sumbru: Supraevaluari de 300 de ori ale terenurilor, compensatii uriase luate de grupuri mici de interese
Legea retrocedarilor pregatita de guvernul Ponta ar putea crea o noua specie: „samsarii de puncte“. O mie de cesionari de drepturi litigioase au incasat despagubiri de 1,5 mld. euro in ultimii ani, in timp ce zecile de mii de proprietari de drept asteapta si acum compensatie. Cu ce va fi mai buna noua lege a guvernului Ponta care propune despagubiri cu puncte la un fond national imobiliar? Un raport prezentat vineri de premier scoate la lumina cat de viciat a fost procesul de despagubire in ultimii ani si cum a fost posibil ca persoane care au cumparat drepturi litigioase sa primeasca rapid rezolvarea si sa incaseze, de exemplu, 20 de milioane de euro pentru un teren de 50 de hectare, de 300 de ori mai mult decat valoarea reala. Din 2005 pana in prezent, ANRP a fost responsabila de retrocedari. Cu influente politice si „cu intrare“ la functionarii ANRP, peste o mie de persoane care au cumparat drepturi litigioase au incasat 7 mil. lei de la ANRP. Acestia au cumparat dosarele de la fostii proprietari la preturi de nimic si apoi au mituit functionari din ANRP pentru a primi o rezolvare rapida si o supraevaluare a dosarului. Insusi vicepresedintele ANRP Remus Baciu a primit o condamnare de trei ani cu inchisoare pentru ca a luat mita 200.000 de euro, scrie ZF.
Cum a reusit o firma de apartament sa faca afaceri cu statul
O persoana fizica autorizata verifica lunar indicatorii de performanta prevazuti in bugetele de venituri si cheltuieli, achizitiile si investitiile Romtelecom, Posta Romana si Radiocom, unde Ministerul Comunicatiilor este actionar. Contractul are o valoare de 36.000 de lei. In caz ca va intrebati cum a fost posibil ca o persoana sa castige o licitatie, iata ce spune MCSI: "Pana la 27 aprilie 2012, a depus oferta o singura firma, PFAMitroi Gheorghe". Cine este Mitroi Gheorghe si cum a reusit sa fie singurul participant la licitatie? Raspunsul Ministerului a fost mai mult decat clar: "PFA Mitroi Gheorghe este aceeasi persoana cu Gheorghe Mitroi, care a fost angajat al MCSI. A ocupat functia de consilier superior din 2002 pana in 2009". Lucrurile se clarifica: PFA-ul a fost singurul care a participat la licitatie pentru ca este detinut de catre un fost angajat al ministerului, care a stiut de licitatie, scrie Capital.
Activele cipriote ar putea readuce Raiffeisen pe locul trei in piata
Daca va cumpara activele bancilor cipriote dupa ce a achizitionat portofoliul de retail al Citibank in Romania, Raiffeisen Bank are sanse sa-si reia locul 3 pe piata bancara. Vanzarea celor doua banci cipriote din Romania pare sa aiba sorti de izbanda odata cu declaratia lui Herbert Stepic, CEO al Raiffeisen Bank International. Dupa toate probabilitațile, daca va exista o achizitie a actiunilor Bank of Cyprus, ea se va extinde si asupra Marfin Bank Romania. Potrivit unor surse din piata bancara, aceasta a fost inclusa in „bad bank“ și este supusa valorificarii. De asemenea, actiunile detinute de Bank of Cyprus la BT sunt incluse la categoria active, fapt care ar putea contribui la solvabilitatea bancii, motiv pentru care banca-mama va incerca sa le valorifice cat mai curand. Declarațiile CEO-ului austriac vin in contextul in care, anul trecut, Raiffeisen a cumparat si Eurobank din Polonia, pentru aproximativ 500 mil.euro, noteaza Capital.
Aviatia civila romaneasca, in picaj. Cine va urma dupa Blue Air
Aviatia civila din Romania este in impas, companiile aeriene Tarom si Blue Air au fost scoase la vanzare cu pierderi de sute de milioane de euro si din pacate s-ar putea sa urmeze Carpatair. Blue Air nu are cum sa isi gaseasca un cumparator avand datorii de 100 milioane euro, pentru ca nu are ce sa ofere in schimb, considera Nicolae Demetriade, fost sef al Tarom in anul 2001, presedintele agentiei World Travel. "Blue Air nu are ce sa ofere la datoriile respective, fiindca avioane nu are. (...) Am spus de acum cateva luni ca urmeaza un colaps pentru aviatia civila. Va urma probabil Carpatair in perioada urmatoare", a declarat pentru Wall-Street.ro Demetriade. Pierderile Carpatair intre 2008 si 2011 au depasit 24 de milioane de euro. Blue Air este de 2 ani pe pierderi si in prezent are un numar de 40 de angajati la un avion, dupa ce in intervalul 2010-2011 compania a derulat un proces de restructurare.
Un producator din Buzau a trimis 8.000 de perechi de pantofi pe Oxford Street
Mopiel, un mic producator de pantofi din Buzau, a primit anul trecut o comanda de 8.000 de perechi de pantofi de la Arcadia Group Limited, o companie britanica cu afaceri de 2,6 mld. lire sterline, care detine peste 500 de magazine la nivel global, inclusiv pe Oxford Street, celebra strada de cumparaturi din Londara. La un pret mediu de 160 de lei (35 de euro) pentru o pereche de pantofi, valoarea comenzii primite de la britanici a ajuns la 280.000 de euro, aproape jumatate din afacerile anuale ale companiei. In fabrica din Podgoria, detinuta de inginerul Catalin Ionita, 43 de ani, lucreaza 45 de angajati, care produc pantofi, atat pentru cele cinci magazine ale companiei, cat si pentru firme ca Bronx Fashion din Olanda si Real Hypermarket Romania. Antreprenorul a investit initial 50.000 de euro in afacere, insa in timp a mai plusat pana la 500.000 de euro, scrie ZF.
Cum s-au taiat banii de la cercetare pentru ca "rata de succes a fost neobisnuit de mare". "Am fost somati sa semnam noi contracte in baza unui ordin care nu exista"
Peste 300 de proiecte de cercetare sunt ca si compromise de decizia Ministerului Educatiei si al Cercetarii care a decis taierea cu procente intre 40% si 55% a fondurilor pentru proiectele castigate in ultimii doi ani, prin evaluarea unor experti internationali. Fara vreo instiintare prealabila, cercetatorii au fost anuntati sec de aces fapt. In plus, un comunicat de la minister potrivit caruia finantarea proiectelor este nesustenabila pe motiv ca ratele de succes pentru unele dintre proiecte au fost neobisnuit de mari de pana la 70%, la contractarea acestora in 2011. Peste toate, Ministerul Educatiei a anuntat deschiderea unei noi sesiuni pentru proiecte care vor fi evaluate in principal de experti romani. "Am primit o invitatie, o somatie de fapt, ca pana pe 22 aprilie sa semnam noile contracte in baza unui ordin de ministru care nu exista", a explicat, pentru Gandul, profesorul Liviu Ornea de la Facultatea de Matematica din Bucuresti.
Cresterea economica a Chinei este sub asteptarile analistilor
Economia Chinei, a doua cea mai mare din lume, a inregistrat performante mai slabe decat se asteptau analistii pentru primele trei luni ale anului, transmite BBC. Cresterea economica a atins o rata de 7,7% din ianuarie pana in martie, in timp ce prognoza sugera un trend de 8%. China si-a propus sa-si revigoreze sectorul economic, dupa ce in 2012 a atins cel mai mic nivel din ultimii 13 ani, insa are grija sa faca acest lucru treptat, fara sa provoace dezechilibre. Astfel, atat domeniul industriilor, cat si cel al investitiilor au aratat o imbunatatire, insa nu atat de mare pe cat se mizase initial. “Economia Chinei arata o crestere usoara in primul trimestru. Toate aceste cifre indica faptul ca economia isi revine, dar incet”, spune Wei Yao, de la Societe Generale.
Rezervarile timpurii din turism, raza de speranta in economia Greciei
Industria turismului din Grecia mizeaza anul acesta pe mai bine de un milion de vizitatori, o cifra semnificativa pentru revigorarea economiei nationale, scrie Wall Street Journal. Rezervarile timpurii venite din Marea Britanie si Germania, pepiniera obisnuita de turisti a Greciei, sunt deja incurajatoare, iar operatorii din aviatie spun ca vor introduce noi curse de zbor, pentru a face fata cererii. Afluxul de turisti din 2013 va aduce cu un miliard de euro mai mult la bugetul elen, fata de anul trecut, insa venirea lor va insemna o crestere economica si prin prisma colectarii unui numar mai mare de taxe si crearea a mii de joburi in perioada verii. In Grecia, turismul reprezinta aproximativ a sasea parte din PIB si sustine aproape 20% din locurile de munca.
Google a cazut la pace cu Bruxelles si isi va revizui politicile
Google se supune pentru prima oara restrictiilor privind felul in care afiseaza rezultatele cautarii, potrivit unei intelegeri pe care urmeaza sa o semneze cu reprezentatii UE. Mai multe surse au declarat pentru Financial Times ca Google isi va modifica algoritmii de afisare, astfel incat sa includa si linkuri vizibile catre motoare de cautare rivale. In plus, compania va semnala clar paginile care conduc catre serviciile proprii. Intelegerea marcheaza finalul unei anchete desfasurate pe o perioada de trei ani, atat de autoritatile UE, cat si de cele americane, investigatia inceputa in urma mai multor reclamatii venite de la rivalii Google, printre care si Microsoft, noteaza Bloomberg. Acestia din urma, alaturi de Expedia si TripAdvisor, au facut presiuni ca Uniunea Europeana sa nu se limiteze la semnarea unui acord in acest sens, ci sa pronunte niste sanctiuni oficiale impotriva Google.
Politicile economice agresive practicate de Japonia gonesc investitorii catre alte piete emergente
Japonia incearca tot felul de metode pentru a-si revigora economia, insa aceste masuri ii fac pe investitori sa se reorienteze catre alte piete, acolo unde spera sa obtina castiguri mai consistente, informeaza Wall Street Journal. Banii veniti de la investitorii japonezi, dar si de la cei din alte tari, care spera sa prinda un loc bun in cursa nou creata, au intarit actiunile si pietele financiare din tari precum Turcia si Africa de Sud. Trendul nu este insa unul foarte sanatos, atrag atentia specialistii din tarile respective, ingrijorati de faptul ca o asemenea cantitate de bani venita din strainatate ar putea da nastere unor instabilitati economice. Investitorii sustin ca au inceput sa cumpere pe acele piete, ca o anticipare a faptului ca japonezii isi vor muta banii in afacerile de peste hotare, in timp ce economia tarii se bazeaza acum in principal pe sprijinul pe care guvernul a promis ca il va acorda.