Negritoiu, ING: "Daca intram in zona euro la un curs de 4,3, am terminat-o!"; dupa 87 de ani, cel mai asteptat proiect de infrastructura e gata si record pozitiv pe Wall Street, primul de acest fel din 2007
In fiecare dimineata citim toate site-urile romanesti si straine si strangem stirile de top de la Bloomberg la Ziarul Financiar, pentru cel mai bun update. Urmareste Incont.ro pe site sau pe Facebook. Transmitem informatiile care fac toti banii. Powered by StirileProTV.
Industria trece printr-un val de inchideri care afecteaza cresterea economica. Care sunt cauzele dezindustrializarii de dupa ‘89 si unde s-a gresit
Socurile din industrie se tin lant: Oltchim, Arpechim, Mechel, iar Guvernul nu gaseste solutii. Unde este industria romaneasca Dupa 20 de ani de privatizare si reforma? Oprirea activitatii la Oltchim, posibila demolare a Arpechim, amenintarea cu inchiderea a unui grup siderurgic cu peste 6.000 de angajati - Mechel, aduc in discutie ceea ce s-a intamplat cu industria romaneasca in ultimii 20 de ani. Datele publicate ieri de Statistica arata o scadere a industriei in trimestrul IV din 2012 cu 2,4% fata de aceeasi perioada de anul trecut, in conditiile in care in 2010, 2011 si primele trei sferturi din 2012 a fost necontenit pe crestere. Cea mai mare parte a intreprinderilor de stat au fost privatizate, dar, privatizate sau nu, cu capital privat romanesc sau strain, putine companii industriale au rezistat in Romania, iar acum cel mai important sector din economie trece printr-un nou val de inchideri. Ce se va alege de industria romaneasca in acest ritm si ce se mai poate face, daca se mai poate face ceva? De ce am ajuns aici, se intreaba ZF.ro
Negritoiu, ING: Daca intram in zona euro la un curs de 4,3, am terminat-o!
Continuarea creditarii in euro este contraproductiva, iar programele guvernamentale, de tip Prima Casa, nu fac nimic pentru a sprijini imprumuturile in moneda nationala, a precizat presedintele ING Bank, Misu Negritoiu. ING Bank a decis sa acorde exclusiv credite in lei, incepand cu 1 ianuarie 2013, intrucat exista un risc crescut la contractarea unui imprumut ipotecar in valuta, in timp ce veniturile persoanelor fizice sunt obtinute in lei. "Cu prognoza actuala de apreciere a leului, populatia considera din nou ca nu mai conteaza riscul valutar, insa nu poti merge la infinit cu creditarea in euro, pentru ca s-au vazut riscurile in timpul crizei. Suntem nationalisti numai cand vine vorba de a ne bate cu Germania", a aratat Negritoiu. El spune ca, daca vom intra in zona euro la un curs de 4,3 lei/euro, atunci “am terminat-o”, deoarece cursul de schimb trebuie condus catre competitivitatea Romaniei pentru a ajuta consumatorul. Misu Negritoiu a mai afirmat ca piata merge oricum in directia creditarii in lei si ca decizia unor jucatori mari, precum BCR, de a acorda imprumuturi numai in moneda nationala ar putea oferi un impuls in aceasta directie, arata Wall-Street.ro
Retelele subterane care-ti fac rost de o casa de la stat. Trei smecherii prin care chiriasii de lux isi pastreaza locuintele
Pe langa demnitari, in locuintele aflate in patrimoniul RA-APPS stau de mai multi ani o serie de chiriasi pastrati sub toate guvernarile. Supravietuitorii schimbarilor de putere si-au insusit in timp cateva metode pentru a nu pleca din case: 1. inchirierea prin intermediul unor fundatii pentru perioadele in care nu mai sunt demnitari, 2. ingnorarea somatiilor de evacuare primite de la RA-APPS, 3. permutarile in functii publice inferioare. La acestea, Guvernul adauga si o a patra metoda, prin explicatiile oferite in cazul fostului judecator suprem Traian Gherasim: un articol de lege speciala ii poate face pe magistratii pe care pensia ii prinde la RA-APPS chiriasi pe viata la stat. Dupa identificarea celor 28 de erori din lista chiriasilor prezentata de Victor Ponta, Gandul detaliaza metodele prin care locatarii de la stat isi asigura continuitatea indiferent de partidul aflat la guvernare.
Gheorghe Hagi isi face lant de puburi. Pana in 2014 vrea zece locatii in toata tara
Fostul fotbalist Gheorghe Hagi impreuna cu alti patru oameni de afaceri romani au deschis la Constanta un local de tip sport lounge sub brandul H10 Sport Lounge. Investitia: 400.000 de euro. Este primul dintr-o serie de zece ce vor fi deschise pana la finalul lui 2014 la nivel national, urmand a fi creat astfel un lant de pub-uri dedicate carierei fostului fotbalist. Localurile vor fi decorate cu obiecte si fotografii din cariera lui Hagi si vor cuprinde si o serie de fan-cluburi. "Ideea mi-a venit acum doi ani cand in urma unei discutii cu niste englezi mi-am dat seama ca Hagi poate fi inca exploatat, insa in alta maniera", spune Mihai Negut, unul dintre actionari. In proiect mai sunt implicati pe langa Hagi si Mihai Negut, Petre Bruma, Vlad Cretu si Razvan Negut, scrie ZF.ro
Dupa 87 de ani, cel mai asteptat proiect de infrastructura este gata
Guvernul a anuntat ca a primit din partea Ministerului Transporturilor o Nota in care este prezentata situatia actuala a obiectivului de investitii ”Pod peste Fluviul Dunarea la Calafat-Vidin”. "Lucrarile la componenta rutiera sunt finalizate 100%, iar la feroviara, 95%. Dat fiind contextul politic actual din Republica Bulgaria, data inaugurarii obiectivului va fi cel mai devreme in a doua jumatate a lunii mai 2013", se arata in comunicatul Guvernului. Podul Calafat-Vidin, al doilea care leaga malurile bulgaresc si romanesc ale Dunarii, va avea o lungime de aproximativ doi kilometri, doua benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferata, doua trotuare si o pista pentru biciclisti. Podul are o lungime de 1.971 de metri si o latime de 31 de metri. Se estimeaza un trafic zilnic de 8.400 de vehicule si 30 de trenuri. Costurile constructiei vor depasi cel mai probabil 250 milioane de euro pana la finalizarea proiectului, scrie Capital.
Camelia Sucu, un antreprenor instinctual: Pregatesc investitii mari in agricultura si Piata de Gros
Cunoscuta prin intermediul afacerii cu mobila de lux Class Living, Camelia Sucu a investit 5 mil. euro in proiectul Piata de Gros pe care il dezvolta din anul 2010. Dupa un rebranding (Piata de Gros se numeste acum Abundia) urmeaza investitii importante. Pietele din tari precum Spania si Polonia, pe care le-a vizitat in ultimii ani, vor constitui un exemplu. Situata in zona Berceni, Abundia are o suprafata de 12 hectare si va atrage in acest an investitii de 1,5 mil. euro in modernizare si refacerea halei de refrigerare. Pentru urmatorii ani sunt planificate investitii suplimentare de aproximativ 5 mil. euro pentru construirea de noi hale. “Cand am cumparat Piata de Gros stiam doar prin definitie ce inseamna. Ce am invatat este extraordinar de frumos, este insa si foarte greu. Sunt foarte multe informatii care nu ajung corect la producatori, acestia sunt dezamagiti ca trebuie sa plateasca atat de multe taxe”, explica Sucu, intr-un material Wall-Street.ro. Pentru a finanta o afacere in domeniul agriculturii un antreprenor poate recurge la fondurile europene, aceasta fiind si solutia pentru care a optat proprietara Pietei de Gros.
Harta interactiva a oraselor cu cele mai accesibile apartamente din Romania
Gradul de accesibilitate al locuintelor din Romania s-a imbunatatit in ultimii ani de criza, dar exista orase care, desi indica un acces facil la achizitie, denota piete blocate. Un roman cu loc de munca flexibil, care ar cauta orasele cu cele mai accesibile locuinte raportat la salariile din judet, ar fi tentat sa aleaga Resita, Alba Iulia sau Pitesti. Aici, pretul apartamentelor raportat la venituri este cel mai mic, dar exista un inconvenient major. Daca ar vrea sa-si pastreze flexibilitatea, ar face o mare greseala. El ar ramane blocat, intrucat in aceste orase raportul dintre pretul pe mp si salariu se situeaza sub 2, nivel de la care apare lipsa apetitului de tranzactionare sau, cu alte cuvinte, cererea de pe aceste piete este mult mai mica decat oferta. O alegere care sa tina cont doar de accesibilitatea locuintelor ar elimina din start orase precum Oradea sau Suceava, ultimele intr-un clasament bazat pe acest criteriu, noteaza Capital.
Guvernul Germaniei, acuzat ca a falsificat un raport privind saracia. Opozitia denunta "smecherii si tentative de fardare". Cat de bogati sunt de fapt nemtii
Publicarea de catre guvernul german a unui raport despre saracie a declansat miercuri polemici la Berlin. Opozitia de stanga si o parte a presei acuza Executivul ca a falsificat informatii despre situatia sociala din tara, relateaza AFP. Acest "raport referitor la relatia dintre saracie si bogatie in Germania" in perioada 2007-2012, al patrulea de acest tip intocmit din 2001 si pana in prezent, releva o evolutie pozitiva a veniturilor gospodariilor, o consecinta a unei piete a muncii infloritoare in cadrul primei economii europene. De asemenea, rata bruta a somajului a scazut de la 9% in 2007 la 6,8% in 2012. Salariile mici obtinute de o parte a angajatilor intr-o tara ce nu are un salariu minim si o precaritate a muncii sunt prezentate adesea, de catre sindicate, ca reversul "miracolului german". In opinia Asociatiei de caritate Caritas, datele prezentate miercuri "sunt alarmante". Presedintele asociatiei a deplans absenta unei ascensiuni sociale in tara. Mai multe informatii gasiti pe incont.ro
Consiliul JAI nu va lua nicio decizie privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen - surse
Consiliul JAI nu va lua joi nicio decizie privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen, din cauza opozitiei mai multor state membre, anunta un oficial din cadrul Presedintiei irlandeze a UE, citat de AFP. "Nu va exista niciun vot si nicio decizie", a comunicat presedintia irlandeza a Consiliului UE. "Deocamdata, nu exista consens" pentru integrarea Romaniei si Bulgariei deoarece "mai multe state au rezerve si preocupari", a precizat o sursa din cadrul presedintiei irlandeze. "Dosarul nu va putea fi solutionat de presedintia irlandeza si va trece la Lituania", care va detine presedintia Consiliului UE incepand din iulie, adauga sursa citata, informeaza Mediafax.ro
China avertizeaza in termeni duri Japonia sa nu inceapa un razboi monetar
Gao Xiqing, presedintele celui mai important fond de investitii chinez, avertizeaza Japonia sa nu se foloseasca de vecinii sai ca de un “cos de gunoi”, printr-o devalorizare deliberata a yen-ului. Acesta impartaseste astfel temerile altor tari, conform carora este posibil sa asistam la inceputul unui razboi monetar, scrie Wall Street Journal. Intr-un limbaj neobisnuit de violent, seful China Investment Corp. sustine ca guvernul japonez are de gand sa isi mareasca exporturile pe cheltuiala altor tari, prin intermediul unei monede mai slabe. Mai multe acuze asemanatoare au fost aduse guvernului nipon in ultimele zile, inclusiv din partea SUA: “Tratarea vecinilor ca pe cosul de gunoi personal si inceperea unui razboi monetar nu este periculos doar pentru cei din jur, ci si pentru voi insiva”, a declarat Xiquing la Congresul Popular National din Beijing.
Record pozitiv pe Wall Street, primul de acest fel din 2007
La doar patru ani dupa ce a atins un nivel extrem de scazut, indicele Dow Jones a inregistrat miercuri un maxim de 14.253,77 puncte, relateaza Forbes. Recordul anterior a fost stabilit in octombrie 2007, atunci cand SUA ignorau cu desavarsire posibilitatea unei crize financiare. Din acel moment, economia tarii a avut de infruntat nenumarate obstacole, de la niveluri de somaj alarmante, pana la valori foarte mici ale PIB-ului. Rezultatele pozitive vin ca o surpriza, dupa ce niciunul dintre acesti doi indicatori economici nu a dat in ultimul timp semne de revenire. Potrivit lui James J. Angel, profesor la School of Business, in cadrul Universitatii Georgetown, o posibila explicatie ar fi ca oamenii din piata gandesc in perspectiva si intrevad un viitor mai bun din punct de vedere economic.
Time Warner lanseaza Time Magazine ca publicatie independenta, listata la bursa
Gigantul media Time Warner a anuntat ca doreste sa transforme departamentul revistei Time intr-o companie independenta, listata la bursa, pana la sfarsitul acestui an. Time Inc. sta in spatele publicatiilor Time, Sports Illustrated, Fortune si People. Desi luna trecuta Time Warner a raportat o crestere a profiturilor, castigurile Time Magazine au scazut cu 7%, din cauza reorientarii cititorilor catre mediul online. “Dupa ce am analizat cu atentie toate optiunile, am ajuns la concluzia ca o separare ar avantaja atat Time Warner, cat si Time Inc. Aceasta schimbare ne-ar permite sa ne concentram in totalitate pe partea de film si productie TV, lucru care ne-ar aduce profituri mai mari”, a declarat Jeff Bewkes, directorul executiv al Time Warner, citat de BBC.