Chioscurile de cartier capituleaza pe rand in lupta cu retelele straine

"De cand s-a deschis magazinul Shop&Go aici si Mega Image la piata Gemeni ne-au scazut vanzarile cu peste 60-70%. Chiar ne gandim sa inchidem.“ Afirmatiile lui Mihai, administratorul unei mici alimentare, sunt valabile si in cazul altor afaceri mici de familie din comert. Parterul blocurilor si stradutele inguste din centrul Capitalei au devenit tinta multinationalelor din comert, care vor o bucata cat mai mare din vanzarile „de la coltul strazii“, o piata estimata de ZF la 7-8 mld. euro anual. In ultimii trei ani peste 45.000 de afaceri mici din comert au capitulat in fata crizei, in timp ce retelele din retailul modern au trecut de 1.000 de locatii dupa investitii de un miliard de euro, scrie ZF.

Octavian Radu renunta la Debenhams si isi incheie socotelile cu moda

Omul de afaceri Octavian Radu, care detinea in perioada de boom peste zece francize ale unor branduri internationale de moda, isi incheie socotelile cu domeniul dupa ce renunta la Debenhams si inchide ultimele doua magazine. „Da, ne-am retras definitiv (din afacerea Debenhams - n.red.). Pot sa dau trei cauze (pentru retragere - n.red.). Prima ar fi criza care a dus la reducerea puterii de cumparare. Apoi mallurile si-au dublat suprafetele in perioada 2008-2012 si nu in ultimul rand branduri extrem de competitive precum Zara si H&M s-au dezvoltat extrem de agresiv in ultimii doi ani“, spune Octavian Radu. Debenhams este potrivit datelor ZF ultimul brand pe care il mai detinea, dupa ce toate celelalte au inchis magazinele si au iesit din piata.

Prima cladire de birouri care va capta caldura Pamantului se ridica pe un fost teren de-al lui Becali

Portland Trust, unul dintre cei mai importanti dezvoltatori de birouri din Romania, se apropie de momentul montarii instalatiei care va capta caldura din interiorul Pamantului in noul complex de birouri pe care il are in constructie langa Pasajul Pipera. Portland Trust, companie fondata de omul de afaceri britanic Robert Neale, a inceput constructia proiectului de birouri Floreasca Park in iunie 2012 pe un teren de 2 ha achizitionat in urma cu doi ani de la George Becali.  „Initial nu aveam prevazut acest sistem, care ne creste costurile cu circa 2 mil. euro. In plus, ne concentram foarte mult pe ventilatie si lumina naturala. Concurenta in zona este acerba, insa ne adresam unor chiriasi diferiti. Noi avem un grad de eficienta a spatiului pe etaj de 5%, comparativ cu Sky Tower care are un grad de eficienta scazut pe etaj, de circa 18%.“, a declarat pentru Capital Florin Furdui, country manager Portland Trust. Cel mai important chirias al proiectului va fi compania Oracle, care a inchiriat 20.000 mp de birouri. Potrivit lui Furdui, intersectia Barbu Vacarescu-Pipera va fi urmatorul „City District“ al Bucurestiului.

Om de afaceri roman: Daca nu aveai bani negri, nu aveai de ce sa ii ții in bancile din Cipru

Dintre stranii care vor pierde cei mai multi bani prin impozitarea depozitelor de peste 100.000 euro de la bancile din Cipru, romanii ar ocupa locul al treilea, dupa rusi si britanici. Se pare insa ca nici un mare om de afaceri din Top 300 nu a fost afectat, dupa cum au declarat pana acum. “Am ales sa am deschid o firma in Cipru pentru optimizare fiscala. Asta a presupus automat și deschiderea unui cont la o banca din Cipru, pentru a plati serviciile financiare de acolo. Dar strict pentru asta este acel cont. Lunar transfer din Romania in contul respectiv circa 1.200 euro, așa ca nu aveam cum sa fiu afectat de masurile luate de autoritațile din Cipru”, a declarat pentru Capital Radu Timiș, patronul CrisTim.  “Daca ai bani negri, ii ții in Cipru. Daca nu ai bani negri, nu ai de ce sa ii ții in Cipru. Nici macar din punct de vedere al dobanzilor, pentru ca sunt mai bune in Romania. Ar putea fi afectati romanii care au vandut recent un business inregistrat in Cipru si, pana sa se fi hotarat in ce sa ii reinvesteasca, sa ii fi prins cu banii in conturile din Cipru”, a mai spus Timis, scrie Capital.

In satele romanesti fara apa si canalizare, parcurile apar ca ciupercile. Cum s-au risipit 900 mil. euro, in 4 ani.

In Romania asfaltul este dorinta, reteaua de apa potabila un vis, iar canalizarea, fructul oprit. Nevoi si conditii elementare in orice stat civilizat raman un lux pentru romanii de rand. Emisiunea ''Romania, te iubesc'' si stirile ProTV va dezvaluie cat de haotic s-a investit in mediul rural. Episodul "Parcurile, de la tara!". Romania, pentru multi dintre straini, e o tara rurala . Aproape 40% din populatie traieste la sat, iar pentru acesti oameni autoritatile aplica doar in teorie strategii care sa aduca un nivel de trai sporit. Curtea de Conturi anunta ca in ultimii 4 ani, consiliile judetene si primariile au risipit 900 de milioane de euro, bani de la stat. Banii dispar cu dedicatie, parcurile apar  mai mult in bataie de joc. In comuna ieseana Bals primarul a investit 200.000 de euro ca sa le arate gospodarilor ce inseamna cu adevarat un parc de nivel european: lac cu gaste, panouri solare, un parc de distractii. Iar decorul idilic e completat de ratele satului, singurele care se bucura de investitie.  Pe larg despre risipa uriasa de bani mascata de modernizari facute mai mult pe hartie, in aceasta duminica la ''Romania, te iubesc''.

Statul ar putea obtine intre 68 si 90 milioane de euro prin vanzarea a 15% din actiunile Transgaz. Oferta va fi lansata azi

Oferta prin care statul vrea sa vanda 15% din actiunile Transgaz va fi lansata la un pret minim de 171 lei/titlu si un maxim de 230 lei/titlu. Statul ar putea incasa intre aproximativ 68 milioane euro si 90 milioane euro pentru pachetul respectiv, scrie Mediafax. Oferta va dura 9 zile lucratoare, urmand sa inceapa joi, 4 aprilie, si sa se incheie pe 16 aprilie. Pretul minim din oferta secundara de vanzare este cu 19,9% sub cotatia bursiera de marti, de 213,5 lei/actiune, in timp ce pretul maxim este cu 7,7% peste cea mai recenta valoare de la BVB. Titlurile companiei au fost oprite miercuri de la tranzactionare, in asteptarea deciziei Guvernului cu privire la intervalul de pret la care se va derula oferta.

INTERVIU cu Ken Morse, consilierul presedintelui Obama: "Azi e la moda sa incurajezi tinerii sa renunte la tot si sa-si deschida propria afacere. Nu e un sfat bun"

Guvernul Romaniei ar trebui sa stimuleze mediul de afaceri si sa convinga diaspora sa revina acasa. Ar putea incepe sa faca acest lucru cumparand de la start-up-urile autohtone si platindu-si datoriile la timp, a declarat Kenneth Morse, consilier al presedintelui american Barack Obama pe probleme de inovatie si antreprenoriat, intr-un interviu acordat Incont.ro. Morse a adaugat ca afacerile de succes sunt infiintate de oameni cu experienta si credibilitate pe piata, care sunt in stare sa atraga clienti si sa-si vanda produsele, si nu de tineri aflati la inceput de drum in cariera.

Oamenii de business: Spargeti "zidul" din fiscalitate! Finantele: pregatim un mediu fiscal usor de aplicat

Ministerul de Finante este in dialog cu oamenii de afaceri pentru a rescrie Codul Fiscal, in timp ce comunitatea de business vrea predictibilitate si stabilitate fiscala prin eliminarea "zidului" dintre decidentii politici si consultantii financiari. Acesta a fost “firul rosu” al Conferintei “Fiscal 2013”, organizata de Wall-Street.ro.Dan Manolescu, secretar de stat in Ministerul de Finante:  "Am aratat o dorinta de deschidere pe care mediul de afaceri o asteapta de mult timp, pentru ca suntem toti de aceeasi parte a baricadei. Ne dorim un mediu fiscal usor de aplicat si predicitibil. Daca aceste obiective sunt realizate, va avea atat statul de castigat cat si mediul de afaceri". "Sper sa mentinem in Codul Fiscal tot ceea ce tine de legislatie. Ne-am propus ca pana in luna iulie sa avem o forma finala in urma discutiilor cu toate partile implicate", a mai spus acesta.

Apple va lansa un televizor care va fi controlat dintr-un inel 

iTV-ul va avea un ecran de 60 de inci si va costa 2.500 de dolari, spune Brian White, de la Topeka Capital Markets, citat de The Telegraph. Noul gadget de la Apple va veni insotit de o tableta de marimea ipad-ului, astfel incat utilizatorii vor putea sa isi transfere pe ea programele de pe iTV si sa le urmareasca oriunde in casa. Dar cea mai interesanta caracteristica a noului televizor este data de felul in care acesta va fi controlat, printr-un inel, denumit iRing. Potrivit lui White, care spune ca detine aceste informatii pe baza unor intalniri cu mai multe companii furnizoare ale Apple, din China si Taiwan, imaginea de pe ecran va putea fi schimbata prin simpla indicare a sa cu mana. Apple refuza sa comenteze despre produse inaintea lansarilor, dar Steve Jobs spunea la un moment dat ca vrea sa revolutioneze industria TV, la fel cum a facut-o si cu mp3-urile si smartphone-urile.

Industria detergentilor, pusa in pericol de inovatiile din domeniu

Industria detergentilor se confrunta cu o problema la care nu s-ar fi asteptat acum cativa ani, scrie Wall Street Journal. Daca pana acum producatorii se bazau pe faptul ca oamenii puneau in masinile de spalat o cantitate mai mare de detergent decat era necesar, acest lucru a inceput sa se schimbe odata cu introducerea pe piata a detergentilor concentrati. Dar schimbarea majora a avut loc atunci cand Tide a lansat capsulele de detergent care contineau exact cantitatea de care era nevoie pentru un ciclu de spalare. Astfel, vanzarile la detergent din America au scazut cu 2,1% numai in ultimul an. Per total, industria a inregistrat pierderi de un miliard de dolari in ultimii trei ani, de cand au fost lansate noile capsule, starnind adevarate dezbateri asupra modului in care inovatia omoara economia.

Donatii de un milion de euro in doar doua saptamani pentru lansarea unui cotidian online fara reclame

Un cotidian in format online, care ar urma sa fie lansat in septembrie, in Olanda, si care nu va include publicitate, a primit din donatii o suma de peste un milion de euro, in doar doua saptamani de la debutul unei campanii pentru strangere de fonduri, informeaza AFP.  Rob Wijnberg (31 ani), fost redactor-sef al publicatiei olandeze NRC Next, a lansat pe 18 martie o campanie de strangere de fonduri pentru "o noua initiativa jurnalistica", cotidianul De Correspondent. Ziarul va fi unul "de calitate", care va pune accentul pe anchete si subiecte importante, dar si pe forme alternative de jurnalism.  Pentru a deveni "membru" al proiectului este suficient ca o persoana sa isi faca un abonament la viitorul cotidian: 60 de euro pe an.  Pana in prezent sunt 17.250 de membri. "Niciodata pana in prezent si niciunde in lume nu au existat atat de multe persoane care au devenit membre ale unei noi platforme jurnalistice, aflata in constructie", se spune pe site-ul De Correspondent.