Opriti legea retrocedarilor! Doar prin interzicerea cesionarii drepturilor litigioase poate fi impiedicata aparitia unei noi mafii a retrocedarilor

Cea mai mare bula speculativa a urmatorului deceniu cu paduri si terenuri ale statului in valoare de peste 10 miliarde de euro care vor fi putea fi cumparate cu puncte este pe cale sa se nasca prin noua lege a retrocedarilor, relateaza Ziarul Financiar in editia electronica. Guvernul nu trebuie sa isi asume raspunderea pentru noua lege pentru ca sistemul complicat de despagubire prin video-licitatii si achizitii cu puncte va face ca cesionarii de dosare sa fie principalii beneficiari si nu fostii proprietari, la fel cum s-a intamplat si cu Fondul Proprietatea. Pentru a evita aparitia Fondului Proprietatea 2, Ziarul Financiar cere interzicerea cesionarii drepturilor litigioase.

Cumparam sau mai stam cu chirie?

Simpla comparare a chiriei cu rata bancara poate fi de multe ori inselatoare cand suntem pusi in fata deciziei de a cumpara o locuinta. In schimb, achizitia privita prin ochii unui investitor ofera o perspectiva mai clara asupra optiunii spre care e mai bine sa ne indreptam, noteaza Capital.ro. Multi chiriasi au inceput sa vada scaderea continua a preturilor la apartamente ca pe o sansa de a deveni proprietari. De asemenea, dobanzile tot mai scazute la creditele ipotecare stimuleaza si ele apetitul de cumparare. Majoritatea romanilor considera rentabila achizitia unei locuinte cand rata la credit este mai mica decat chiria lunara. Numai ca ei compara chiria cu rata la un credit pe 30 de ani. Privit astfel, ar rezulta ca in 90% din cazuri achizitia e preferabila chiriei, potrivit unei analize realizate de Capital pe 14 orase mari din tara, concentrate asupra garsonierelor si apartamentelor cu doua camere situate in blocuri vechi din zone semicentrale.

Vlad Bog, seful HR Microsoft: Unde se produce prapastia intre tinerii talentati si companii la angajare

Romania are o multime de tineri talentati, insa, cu toate acestea, un procent important dintre acestia ingroasa in continuare randurile persoanelor aflate in somaj. Vlad Bog, directorul de HR al companiei de software Microsoft Romania, a explicat pentru Wall-Street.ro ce pot sa faca absolventii de facultate pentru a-si gasi un job. "Multora dintre absolventii care isi cauta un loc de munca le lipsesc o multime de abilitati de baza. Printre acestea, cea mai importanta este cea de leadership, respectiv capacitatea de a veni cu idei, de a le prezenta, de a crea aliante, de a conduce un proiect. Toate aceste lipsuri vin chiar si in contextul in care este vorba de tineri cu pregatire, tineri talentati, care ajung in cele din urma in randul celor fara un loc de munca", a precizat Vlad Bog.

Rata somajului a fost in luna martie a acestui an de 5,58 la suta, fiind inregistrati 492.427 de someri, dintre care circa 240.000 persoane au mai putin de 40 de ani, potrivit datelor publicate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). Potrivit lui Bog, vina pentru aceasta "prapastie" care se creeaza intre tinerii absolventi si recrutori o are sistemul romanesc de invatamant, alaturi de istoricul romanilor ca popor, scrie Wall-Street.ro.

Samsung prezinta smartphone-ul Galaxy Mega, cel mai mare de pe piata

Galaxy Note II era pana acum "phableta" Samsung cu cea mai mare diagonala, de 5,5 inci. Sud-coreenii nu s-au oprit, insa, aici. Au fost facute publice primele imagini cu cel mai mare smartphone ce va aparea pe piata: Galaxy Mega, cu diagonala de 6 inci, informeaza Daily Mail, preluata de Incont.ro. Samsung spera ca noul telefon va fi pe placul celor care de obicei urmaresc filme pe aparatele mobile. Desi ecranul este unul mare, compania anunta ca smartphone-ul este foarte subtire, intra fara probleme in buzunar si poate fi cuprins foarte usor in mana.

Povestea deal-ului Raiffeisen – Citi: „Stim ca sunteti buni, va facem si discount daca ne luati clientii“

Raiffeisen Bank este „banca numarul 1 in Romania“ si ca atare a fost abordata de americanii de la Citibank dupa ce acestia au decis sa iasa de pe piata locala de retail pentru transferul portofoliului de business cu persoane fizice, Citi oferind chiar si un discount, a relatat saptamana trecuta Herbert Stepic, CEO al Raiffesein Bank International, in cadrul unei prezentari sustinute la Londra in fata unui grup de analisti, potrivit Ziarului Financiar. „Guys, stim ca sunteti buni mai ales in retail, de ce nu ne luati cei 100.000 de clienti, de ce nu luati cele 150 mil. euro din depozite, de ce nu luati cele 90 mil. euro in active. Avem incredere in voi, veti fi aici vesnic, de ce sa nu ne preluati businessul? Va facem chiar si un discount“, a rezumat bancherul austriac discutia cu Citi. El a catalogat drept „minunat“ acest tip de tranzactie, afirmand ca „adora“ asemenea afaceri. „100.000 de clienti gratis, supralichiditate gratis si mai primesti si discount pentru asta“, a sumarizat Stepic tranzactia cu Citi, indicand o generozitate deosebita din partea americanilor, scrie ZF.

Cum a schimbat scumpirea alimentelor lista de cumparaturi a romanilor: 62% achizitioneaza strictul necesar

Scumpirea alimentelor ii forteaza pe romani sa-si schimbe comportamentul in fata rafturilor. Daca inainte plecau de la casele de marcat incarcati de plase, acum, potrivit unui studiu Nielsen, doua treimi dintre consumatori spun ca iau doar strictul necesar. Adica doar ce le lipseste din frigider. In timp ce unii au redus cantitatea, altii au renuntat si la calitate, arata Stirileprotv.ro. Din ce in ce mai multi romani pleaca la cumparaturi cu lista si incearca sa nu mai adauge nimic pe ea atunci cand ajung in magazine. Au apus vremurile in care-si umpleau cosul pana la refuz cu lucruri pe care de cele mai multe ori nici macar nu le foloseau.

Merkel: “Austeritatea va face victime in multe tari, dar merita pentru stabilitatea economica”

Austeritatea din zona euro va face victime in multe tari, in timp ce liderii europeni incearca sa rezolve criza datoriilor, dar suferinta va merita, pentru revenirea la o crestere economica sustenabila, a declarat, marti, cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Liderul celei mai mari economii europene a respins din nou ideea ca este necesara majorarea indatorarii pentru a genera avans economic. Merkel a laudat politicienii europeni pentru reducerea la jumatate a deficitelor bugetare in anii de criza, potrivit Mediafax.ro. "Stim ca va trebui sa existe victime din aceasta cauza in multe tari. Dar cred ca pe termen lung va trebui sa avem o strategie de crestere fara sa fim nevoiti tot timpul sa acumulam datorii", a declarat Merkel la Berlin.

Violentele de strada impart Venezuela in doua
 
Cel putin sapte oameni au fost ucisi si peste 60 raniti in violentele de dupa alegerile din Venezuela, potrivit unui raport emis de procurorul general din Caracas, citat de CNN. Nicolas Maduro a castigat alegerile prezidentiale din Venezuela cu 50,8% din voturi, in timp ce contracandidatul sau, Henrique Capriles Radonski, a reusit un scor de 49%, intr-o cursa extrem de stransa. Maduro crede ca revoltele de strada din tara sa sunt sustinute financiar si incurajate de guvernul Statelor Unite, iar Henrique Capriles, care ceruse oamenilor sa iasa in strada, si-a revizuit astazi pozitia, dorind doar o renumarare a voturilor. Intre timp, criza continua in statul sud-american. Guvernul venezuelean se asteapta ca inflatia sa atinga anul acesta 30%, una dintre cele mai mari rate din lume, scrie CNN. Pe langa acest aspect, exista si problema alimentelor, care incep sa lipseasca de pe rafturile din magazinele locale. Restrictiile monetare, precum si controlul preturilor, au determinat ca populatia sa ramana fara alimentele de baza, cum ar fi zahar, orez, malai sau faina, lucru ce a contribuit la declansarea protestelor.

Verificarile Boeing 787, aproape de final. Cand va fi repus in functiune cel mai nou model al americanilor
 
Seful Administratiei Federale din Aviatie (FAA) a confirmat ca testele de verificare la care au fost pana acum supuse avioanele Boeing 787 se apropie de sfarsit, dupa trei luni in care acestea din urma au fost retinute la sol. Michael Huerta, directorul FAA, a declarat marti ca producatorul din Chicago “a terminat toate analizele si testele necesare” cu privire la problemele la baterie ale modelului 787 Dreamliner, informeaza Wall Street Journal. Huerta a adaugat ca a pus la dispozitia oficialilor documentele care prezinta conditiile de siguranta din aeronave. Intr-o declaratie scrisa, adresata Camerei de Comert a Senatului, seful FAA a precizat ca agentia isi va da acordul cu privire la reluarea zborurilor atunci cand modificarile aduse bateriei vor corespunde standardelor americane, fara sa precizeze o data anume. Intreaga flota Boeing 787 Dreamliner a fost chemata la sol in urma cu trei luni, printr-o masura fara precedent, dupa ce avioanele s-au confruntat cu o serie de probleme tehnice.
 
Credit Suisse se confrunta cu revolte interne
 
Credit Suisse ar putea sa se confrunte cu o revolta a actionarilor asupra platilor, dupa ce un grup de consultanta a cerut investitorilor sa blocheze planurile bancii elvetiene de a acorda bonusuri angajatilor sub forma de actiuni, noteaza Financial Times. Grupul ISS este de parere ca investitorilor nu ar trebui sa li se permita emiterea a 27 milioane de actiuni (care valoreaza aproape 760 milioane de dolari), la pretul curent al pietei, care sa fie apoi acordate ca bonificatii angajatilor de top. Plata a devenit o problema spinoasa in Elvetia, unde raportul initial de remunerare a mai fost respins saptamana trecuta. Intr-o scrisoare adresata actionarilor, presedintele Credit Suisse, Urs Rohner, a raspuns pozitiei ISS, spunand ca planul ar trebui sa fie vazut ca un efort din partea bancii de a-si intari capitalul, dupa ce institutia de credit a fost somata sa faca acest lucru in iunie 2012, de Banca Nationala a Elvetiei.