Microsoft lanseaza noi smartphone-uri, pentru a recupera din terenul pierdut in fata Google si Apple
Grupul american Microsoft a lansat, luni, noua modele de smartphone-uri care folosesc sisteme de operare Windows, in incercarea de a recastiga din cota de piata pierduta in favoarea Apple si Google, transmite Reuters.
Microsoft, cel mai mare producator de software la nivel mondial, spera ca noile smartphone-uri, care vor fi produse de Samsung, LG, HTC si Dell, vor oferi o pozitie solida grupului pe piata telefoniei mobile.
Terminalele, care vor fi disponibile intr-o prima faza in reteaua din SUA a AT&T, seamana ca aspect cu iPhone-urile produse de Apple, beneficiind de ecrane in culori vii, acces rapid pentru email, internet, muzica si alte aplicatii.
Unii analisti considera ca aceste modele reprezinta ultima sansa a Microsoft de a-si prinde din urma rivalii pe piata smartphone-urilor.
Telefoanele urmeaza sa fie disponibile in pana la 60 de retele de telecomunicatii din maxim 30 de tari, a afirmat directorul general al Microsoft, Steve Ballmer.
Primul smartphone va fi distribuit de AT&T incepand din 8 noiembrie si va costa 200 de dolari, a anuntat seful diviziei pentru piete de consum si retele mobile de la AT&T, Ralph de la Vega.
Microsoft are o cota de piata de 5% pe segmentul smartphone-urilor, potrivit firmei de cercetare Gartner, comparativ cu 9% in urma cu un an. Sistemele Android produse de Google controleaza 17% din piata, fata de numai 2% in 2009.
Gartner estimeaza o crestere rapida a vanzarilor pe piata de profil in acest an, respectiv de 56%, la 270 de milioane de unitati. In comparatie, piata PC-urilor ar urma sa urce cu 19%, la 368 de milioane de unitati.
Pe acelasi subiect: