Unul dintre cei mai bogati romani, cu avere de 95. mil. euro, a murit, dupa ce s-ar fi aruncat de la etaj. Grupul Polisano, venituri totale de peste 300 mil. euro. Numele Vonica, legat de scandalul retetelor false
Ilie Vonica era cel mai bogat om din Sibiu, dar numele sau a fost legat in ultima perioada de scandalul retetelor false. Marti, milionarul in euro a murit chiar in spitalul sau, dupa ce s-ar fi aruncat in gol de la etajul vilei sale.
Politistii au cercetat resedinta familiei Vonica bucata cu bucata, pentru a afla daca a fost un accident, o sinucidere sau o crima. Anchetatorii spun ca nicio ipoteza nu poate fi exclusa, cel putin pana la finalizarea cercetarilor. Daca se va dovedi ca este vorba despre o sinucidere, atunci gestul seamana izbitor cu cel facut in 2004 de Mihai Erbasu, un om de afaceri care si-a curmat zilele, cazand de la balconul vilei sale din Snagov.
Si Ilie Vonica a lasat in urma si o scrisoare in care, cel mai probabil, isi pune in ordine afacerile si isi ramas bun de la cei dragi, sotia si fiica lui. Epistola are sase pagini si este scrisa de mana. Anchetatorii vor verifica daca este scrisul omului de afaceri.
Ilie Vonica nu parea sa fie intr-o situatie fara iesire. Cu o avere estimata la 95 de milioane de euro, potrivit revistei Forbes, afacerile ii mergeau ca pe roate. In 2012, grupul sau de firme a declarat venituri de 300 de milioane de euro.
Ilie Vonica era unul dintre cei mai mari jucatori din industria privata de sanatate. El a construit imperiul numit Polipharma Industries, care cuprinde distribuitorul de medicamente Polisano, reteaua de clinici Polisano, fabrica Polipharma Industries, doua spitale private in Sibiu, doua centre de fertilizare in vitro si o retea de farmacii.
Ilie Vonica a intrat in afacerile cu servicii medicale imediat dupa Revolutie, cand a deschis o clinica in Sibiu. Grupul Polisano, care are acum peste 2000 de angajati, a pornit la drum cu doar cinci angajati. In 2012, a inregistrat venituri totale de peste 300 milioane euro.
In 2011, Vonica a vandut reteaua de clinici de dializa grupului Diaverum, controlat de fondul de investitii Bridgepoint, tranzactie estimata la aproximativ 25 milioane euro.
Afacerile mergeau atat de bine incat Ilie Vonica era acum 6 luni pe locul 35 in topul celor mai bogati romani. Vonica si-a extins afacerile si in alte domenii: avea o firma care este dealer Toyota, un service auto Citröen, o agentie de turism si afaceri in domeniul imobiliar si al constructiilor.
Singurele probleme pe care le avea Ilie Vonica erau legate de sotia lui, acuzata ar fi implicata intr-o frauda de milioane de euro cu retete pentru medicamente anticancer. Cei doi au ajuns in fata anchetatorilor in urma cu doua saptamani in calitate de coproprietari ai grupului de farmacii Reteta.
Singurul care a iesit atunci liber din sediul Politiei Capitalei a fost Ilie Vonica. Anchetatorii l-au audiat in calitate de martor. Sotia lui, Ioana, a fost arestata. In aceasta ancheta, prejudiciul a fost estimat la 3 milioane de euro, iar Politia tocmai anuntase ca instituie sechestru pe bunurile tututor persoanelor implicate in ancheta pentru recuperarea pagubelor. Politistii ridicasera la perchezitii 700.000 de euro, bani ce urmeaza sa fie confiscati. Dar suma ce ramanea de recuperat nu era de natura sa destabilizeze imperiul financiar detinut de Ilie Vonica.
Potrivit procurorilor, reprezentantii societati care detine lantul de farmacii "Reteta" ar fi inregistrat in contabilitate facturi fictive de achizitii de medicamente de la societati "fantoma". Astfel, in baza a aproximativ 1.100 de retete false pentru medicamente oncologice si hematologice emise de trei medici de specialitate, pe numele unor pacienti care nu au beneficiat de acestea, reprezentantii societatii au decontat fraudulos la Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti (CASMB) suma de aproximativ 8,3 milioane de lei.