Un cuplu deja celebru de prezentatori, Amalia Enache si Cristian Leonte, gazdele Hope Ball 2014
"Fiecare copil ar trebui sa creasca inconjurat de dragoste, in siguranta si cu toata viata inainte. Fiecare gest de sprijin pentru acei copii care sufera din lipsa familiei, a caminului, le aduce o raza de soare in viitor si noua, lumii, inca un zambet", spune jurnalistul Stirilor Pro Tv, Cristian Leonte, explicand astfel motivul pentru care a ales sa fie gazda Hope Ball 2014, alaturi de colega sa de la pupitrul Stirilor Noptii de la Pro Tv, Amalia Enache.
"Cred in puterea ajutorului dezinteresat si am tot respectul pentru munca Hope and Homes for Children Romania. Sunt onorat sa fiu parte a galei ce va celebra oameni minunati si proiectele lor generoase", mai spune Cristian Leonte despre primul bal de caritate al Hope and Homes for Children Romania, Hope Ball 2014, care va avea loc sambata, 8 noiembrie, de la ora 19:00, in Sala de Marmura a Cercului Militar National.
Spectaculoasele jocuri de lumini, proiectiile 3D, decorul dar si tinutele invitatilor vor armoniza cele doua elemente extreme care constituie tema balului – Fire and Ice – foc si gheata.
"Ma entuziasmeaza mult ca ma pot juca undeva intre foc si gheata pentru tinuta mea de la gala. Nu degeaba se spune ca oamenii creativi sunt adultii care n-au ucis copilul din ei", spune Amalia Enache.
Cei peste 8000 de copii care nu traiesc, ci supravietuiesc in institutii si cei peste 200.000 care sunt permanent in pericol sa fie rupti de familiile lor, din cauza disperarii aduse de saracie, reprezinta motivul pentru care Amalia Enache, Cristian Leonte si cei 150 de invitati - personalitati din zona de business, cantareti, actori si vedete tv, sportivi care au adus faima Romaniei in competitii internationale si figuri importante ale vietii sociale romanesti – s-au reunit la primul bal de caritate al Hope and Homes for Children Romania.
"Cea mai mare satisfactie o voi avea atunci cand n-o sa ne mai jucam cu focul cu destinele copiilor abandonati, prea multi in Romania - unul la 6 ore - si nici n-o sa mai ramanem, noi ceilalti, de gheata fata de soarta lor. Cei care vin la gala, cei care vor licita premiile fabuloase sunt dintre cei care stiu sa topeasca orice gheata cu focul generozitatii, cel mai constructiv foc din cate cunosc eu", spune Amalia Enache.
Hope and Homes for Children Romania (HHC Romania) activeaza in Romania din 1998, timp in care a contribuit direct la inchiderea a peste 50 de orfelinate de tip vechi din intreaga tara. Prin serviciile dezvoltate de HHC Romania, copiii trec de la ingrijirea in institutii-mamut in care nu beneficiaza de atentie si afectiune individuala, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viata apropiata de normalitate.
Prin eforturile HHC Romania si ale partenerilor sai, peste 5.000 de copii au fost scosi din institutii; 18.261 de copii au fost salvati de la ruperea de familie, 649 de tineri au fost sprijiniti pentru o viata independenta, 1711 de copii au fost primiti in regim de urgenta si peste 6.000 de membri de personal din sistemul de protectie al copilului au fost instruiti de HHC Romania.
Organizatia activeaza intens in prevenirea separarii copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru sustinerea familiilor in care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Pana in acest moment, peste 25000 de copii au beneficiat de serviciile organizatiei Hope and Homes Romania al carei obiectiv este ca pana in 2020 sa fie eliminata institutionalizarea copiilor in tara noastra. Detalii pe www.thehopeball.org.