Salariul mediu a scăzut, în iulie. Cine sunt românii care câștigă peste 6.500 lei net pe lună
Bani, lei
Câştigul salarial mediu nominal net pe economie în iulie a fost de 2.708 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 13 lei (-0,5%), valorile cele mai mari înregistrându-se în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
Datele INS arată că în luna iulie 2018 câştigul salarial mediu nominal brut s-a situat la 4.510 lei, cu 0,4% mai mic decât în luna iunie 2018.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (6.566 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.575 lei).
În luna iulie 2018, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat în activităţile din sectorul economic, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.
Conform INS, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2018 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: 18,9% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, 15,7% în activităţi de editare, respectiv 10,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor; între 4,0% şi 5,0% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice; între 3,0% şi 4,0% în tranzacţii imobiliare, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, telecomunicaţii.
Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna iulie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi ca urmare a disponibilizării de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 21,3% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 11,0% în extracţia minereurilor metalifere; între 4,5% şi 6,5% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, industria metalurgică, fabricarea produselor din tutun, captarea, tratarea şi distribuţia apei; între 2,5% şi 3,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, transporturi pe apă, colectarea şi epurarea apelor uzate, cercetare-dezvoltare, agricultură, vânătoare şi servicii anexe.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-3,7%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-0,1%). Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în administraţie publică (+0,5%) comparativ cu luna precedentă.
Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,3%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 108,4%. Indicele câştigului salarial real a fost de 100,0% pentru luna iulie 2018 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 195,0%, la aceeaşi valoare faţă de cel înregistrat în luna iunie 2018.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS