"Hidroelectrica si Nuclearelectrica s-au calificat in baza unei metodologii. Daca un producator termo sau unul regenerabil ar fi avut preturi mai bune ar fi intrat si ei", a declarat Emil Calota, vicepresedintele al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), potrivit Mediafax.

Conform lui Calota, anul viitor piata reglementata va reprezenta circa 11 TWh de energie, din care doar 8 TWh vor fi livrati de Hidroelectrica si Nuclearelectrica.

"Necesarul de consum pe contracte reglementate va fi achizitionat de la Hidroelectrica si Nuclearelectrica, astfel incat sa se asigure preturi rezonabile la energia electrica vanduta clientilor casnici", se arata intr-un comunicat al ANRE.

De asemenea, consumatorii industriali vor cumpara de anul viitor doar energie de pe piata libera, conform calendarului de dereglementare convenit de Guvern cu Fondul Monetar International.

Preturile reglementate pentru populatie vor disparea in 2017, potrivit calendarului de dereglementare.

Hidroelectrica si Nuclearelectrica sunt controlate de stat, prin Departamentul pentru Energie, si sunt cei mai mari producatori de energie din Romania.