(P) Ce se intampla cand ajungi sa fii chiar tu un numar dintr-o statistica
In Romania, cancerul se situeaza pe al doilea loc in ceea ce priveste cauzele mortalitatii (conform Centrului de statistica din cadrul Ministerului Sanatatii), dupa bolile sistemului circulator.
Se estimeaza ca in decursul a cativa ani, cancerul va fi principala cauza a mortalitatii. Anual, 60.000 -70.000 de romani sunt diagnosticati cu cancer, iar valorile sunt in crestere, conform aceleiasi surse.
Numarul deceselor provocate de cancer in Romania este de doua ori mai mare in 2012 comparativ cu 2009, potrivit datelor publicate in Jurnalul European de Oncologie.
Astfel, anul trecut, rata deceselor cauzate de cancer, inregistrata la noi in tara, a fost de 388 cazuri la suta de mii de locuitori, in vreme ce in 2009 s-au inregistrat 182 de cazuri la suta de mii de locuitori.
Evident ca toate aceste date par statistici fara un sens si lucruri care se intampla foarte departe, atata timp cat nu te afecteaza direct pe tine sau pe un apropiat de-al tau.
Si pentru Catalin aceste date pareau ceva foarte indepartat, ceva ce nu avea niciun fel de implicare directa asupra vietii lui zilnice care se petrecea intre munca si familie. Toate astea pana intr-o zi, cand a intervenit o necunoscuta: leucemia. In momentul aflarii diagnosticului, prima reactie a fost de plans si neputinta. Asta mai ales ca sistemul medical nu ofera sprijinul unui psiholog in asemenea cazuri, persoana specializata care probabil ca ar face situatia mult mai suportabila in asa fel incat pacientul sa inteleaga mai bine implicatiile unui asemenea diagnostic.
Catalin si-a gasit o oarecare liniste in credinta. Dumnezeu este cel care ii da puterea sa lupte si vointa sa incerce sa-si infrunte boala si soarta.
Principlalul motiv pentru care isi doreste sa traiasca este copilul lui: “Am un baiat de 8 ani care nu stie exact ce se intampla. I-am spus ca sunt bolnav, ca sunt internat la Fundeni, dar nu i-am dat amanunte despre boala. Imi doresc sa ma fac bine in primul rand pentru el. Vreau sa ii fiu alaturi cat mai mult ani si si sa ii fiu sprijin, nu povara”.
Cu neajunsurile fizice ale bolii si ale tratamentului (dureri de oase, greata, febra), Catalin face fata destul de bine, insa il chinuie ingrozitor starea psihica de depresie profunda data de aceasta suferinta.
Barbatul isi da seama in acelasi timp ca cea mai eficienta arma in situatia lui este optimismul si un tonus ridicat, dar cateodata nu-si gaseste puterea. “Daca as intalni o persoana cu acelasi diagnostic ca al meu as sfatui-o sa se tina tare, pentru ca disperarea nu duce nicaieri. Sa se obisnuiasca cu gandul si sa aiba multa speranta in Dumnezeu”, spune Catalin, incurajandu-se parca pe sine.
Catalin face deja sedinte de radioterapie pentru a incerca sa invinga boala. Asta pentru ca 50-60% dintre bolnavii de cancer au nevoie cel putin o data, pe perioada tratamentului, de radioterapie (in tratarea si controlul simptomelor mai multor tipuri de cancer cum ar fi: cap, gat, creier, san, cervical, de prostata si cancerul pielii). Acest gen de tratament este unul invaziv, asa ca este vital sa fie aplicat cu foarte mare precizie, individual, in functie de nevoile si particularitatile fiecarui pacient.
Pentru Catalin si pentru toate persoanele care trec prin asa ceva este foarte important ca diagnosticarea stadiului bolii sa fie una foarte precisa. De aceea, o dotare cat mai buna a Spitalului Fundeni, locul unde este tratat, cu aparatura moderna si perfomanta de geotipare va putea face o diferenta semnificativa in cazul persoanelor atinse de aceasta maladie.
Programul ,,Energie pentru o sansa la viata’’, derulat de GDF SUEZ Energy Romania in parteneriat cu Asociatia Daruieste Viata vizeaza crearea unui centru regional de diagnosticare in profunzime a cancerului de sange la copii si adulti in cadrul Institutului Clinic Fundeni. Programul are durata de un an si implica o contributie financiara de 375.000 de euro din partea GDF SUEZ Energy Romania.
,,Energie pentru o sansa la viata’’ are drept obiectiv imbunatatirea indicatorilor de supravietuire in bolile hemato-oncologice la copii si adulti, respectiv cresterea ratei de supravietuire de la 50% la 80%.
Programul urmareste dezvoltarea infrastructurii de diagnostic prin achizitionarea a doua echipamente performante care vor ajuta la o mai buna diagnosticare si monitorizare a cancerelor de sange.
Astfel, laboratoarele de Citogenetica si de Imunofenotipare ale Institutului Clinic Fundeni vor fi dotate cu doua echipamente moderne: un sistem de cariotipare automata si un analizor automat de citometrie in flux.
Energie pentru fapte bune este platforma de responsabilitate sociala a GDF SUEZ Energy Romania si reuneste toate proiectele de implicare in viata comunitatii derulate de catre companie.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS