Doctorul născut la Aiud, care caută leacul pentru autism la Stanford. Cercetătorul român care obține porțiuni de creier din simple celule de piele
Să “românești” în biomedicina viitorului înseamnă să ai medicamente care să amelioreze sau chiar să vindece autismul și alte afecțiuni similare. La asta lucrează un român, cercetător emerit la Stanford, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din lume.
Are propriul laborator în care a obținut o performanță uriașă: poate obține porțiuni de creier atificial, din simple celule de piele. De aici până la substanțe care să îmbunătățească performanța neuronilor mai este mult, însă descoperirea romanului deja revoluționează metodele de studiu ale creierului.
Ce ați spune dacă un om de știință v-ar lua într-o zi câteva celule de piele de pe mâna, ca după câteva luni să va puteți vedea propriul creier, în miniatură, obținut într-un recipient medical? De ce am avea nevoie de o asemenea descoperire? Răspunsul îl găsim în acest laborator de neuroștiințe de la celebra Universitate Stanford, din America.
Sergiu Pașca, doctor în neuroștiințe la Stanford: “La momentul actual putem recrea în laborator, de la orice individ, o bucățică, de exemplu, de creier, sau putem recrea diferite regiuni ale creierului și apoi le putem conecta în laborator, vedem cum vorbesc unele cu altele.”
Sergiu Pașca are 36 de ani și este unul dintre cei mai tineri profesori-cercetători de la Stanford. Deține propriul laborator la Stanford și, după numai 3 ani de activitate, a făcut deja o descoperire care poate schimba viitorul omenirii. Are o misiune clară - să descifreze tainele autismului. Primește fonduri generoase în fiecare an de la stat și universitate, iar americanii au crezut de la început în descoperirera lui.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS